Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Linda Gray îi simte lipsa lui Larry Hagman

de Redactia Tvmania

Interpreta lui Sue Ellen din celebrul “Dallas” a spus că încă nu a trecut peste moartea celui care l-a jucat pe J.R. Ewing, soţul ei din serial. Potrivit People, Linda Gray încă îi duce dorul lui Hagman, care a pierdut bătălia cu cancerul în noiembrie, la vârsta de 81 de ani.

“În fiecare zi îi simt lipsa, dar am avut o mică discuţie cu el în dimineaţa asta şi m-am simţit mai bine”, a explicat, un pic bizar, Linda.

Ea a fost la spital pentru a-l vizita pe Hagman în ultimele săptămâni din viaţa sa, când el se afla la Medical City Hospital din oraşul texan care a dat numele serialului care l-a consacrat.

Potrivit actriţei de 72 de ani, acesta ştia că nu mai are mult: “Mi-a spus că mai are două săptămâni de trăit şi i-am spus să fie serios, că avem filmări şi nu pleacă nicăieri. Atunci a fost ultima dată când l-am văzut. Nu era trist, voia ca totul să fie glorios şi nu se temea de moarte”.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te