Actriţa de 25 de ani, care a fost obligată să lucreze la morgă, încearcă să îşi revitalizeze imaginea la Hollywood. Aşa am putea explica prezenţa ei în cadrul galei de lansare a filmului „J. Edgar”, unde au fost prezenţi Leonardo DiCaprio şi Clint Eastwood.
„Este clar că Lindsay e de pe altă planetă”, a spus o sursă citată de revista americană. Aceasta a continuat: „Viaţa ei e făcută bucăţele şi nimeni de la Hollywood nu îi va răspunde la telefon”.
Cu toate că are o mulţime de probleme, atât cu banii, cât şi cu drogurile, iar familia nu o susţine, Lindsay Lohan le spune prietenilor ei că „cea mai bună perioadă a carierei sale încă nu a sosit”.