Lino Golden a povestit că dragostea pentru sport i-a fost insuflată de mentorul sau, Alex Velea, cel care l-a “adoptat” și i-a călăuzit pașii în industria muzicală. Concurentul de la Survivor România a povestit momentele dificile prin care a trecut de-a lungul timpului, cum s-a luptat cu kilogramele care l-au adus în pragul obezității și cum l-a motivat Alex Velea să câștige această luptă cu kilogramele în plus, care ii puneau viața în pericol. La doar 16 ani, Faimosul cântărea 100 de kilograme, însă după luni de regim alimentar, sport intens, acesta a mărturist că a reușit să slăbească 30 de kilograme.
“La 16 ani aveam 100 de kg, atunci am luat hotărârea că treuie să slăbesc. Țin mine că Alex Velea mi-a spus că nu mă va mai ajuta să slăbesc, când m-a prins că nu mă țineam de dietă cu adevărat. Acela a fost momentul când am devenit foarte serios în această privință. Primul lucru pe care am început să îl fac a fost acela de a alerga în parc, însă după două minute mi s-a făcut rău și eram pe punctul de a chema ambulanța. Atât dieta pe care o țineam, cât și sportul intens m-au ajutat să slăbesc foarte mult. După prima lună, diferența s-a văzut, atât în oglindă, cât și pe cântar; am reușit să slăbesc 10 kilograme. În trei luni de zile am slăbit 30 de kilograme”, a povestit Lino Golden.
La doar trei luni din momentul în care a început lupta lui cu obezitatea, Lino Golden a avut de înfruntat o nouă provocare, concurentul Survivor România a povestit că stresul acumulat în perioada examenului de Bacalaureat, în pragul căruia se afla, și-a spus cuvântul și a pus la loc o parte din kilogramele pierdute. Însă voința de fier și dorința de a învinge această “boală a secolului” i-au fost aliați importanți pentru a slabi.
“După ce am slăbit, a urmat perioada în care am dat examenul de Bacalaureat și, din cauza stresului, m-am îngrășat 15 kilograme. A trebuit să le dau jos, a fost mult mai greu”, adaugă Faimosul de la “Survivor România”.