Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Vârciu ia bătaie în prima ediție „Roata norocului”

de Redactia Tvmania

„Roata Norocului”, un format original american, care a avut premiera în SUA în 1975, începe la Kanal D pe 20 iunie. Liviu Vârciu va prezenta show-ul alături de asistenta sa, Ana-Maria Barnoschi, o tânără de 20 de ani care are deja experiența camerelor tv (a apărut, printre altele, în clipurile filmate de Inna, Pepe și Antonia).

În fiecare ediție a emisiunii “Roata Norocului”,  trei concurenți își vor pune la bătaie norocul și  abilitatea de a dezlega puzzle-uri de cuvinte pentru a câștiga bani, electronice, elecrocasnice, piese de mobilier, produse cosmetice, baxuri de bere, carburant și chiar mașini.

Primul invitat este…

Concurent în prima ediție este luptătorul K 1 Ionuț Iftimoaie, câștigurile obținute de acesta urmând să meargă către Asociația Învinge Autismul. Alături de el concurează Sidonia-Carmen Goldstein, din Dej, și ieșeanca Roxana Bejan.

Nu vor lipsi momente  inedite precum cel în care Liviu Vârciu face imprudența să îl provoace pe Ionuț Iftimoaie la luptă. Luptătorul K1 își ia profesia în serios, așa ca prezentatorul va afla pe pielea lui ce atingere prietenească poate oferi Iftimoaie.

Cât de șifonat a ieșit Liviu Vârciu din încleștarea cu Ionuț Iftimoaie, cine va reuși să întoarca șansa în favoarea sa, dar și cine va pierde un câștig important într-o secundă de neatenție veți afla urmărind  prima ediție “Roata norocului”, miercuri, 20 iunie, de la ora 20.00, la Kanal D.

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te