Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Liviu Vârciu, mărturisiri neașteptate: „Am un mare vis”

Liviu Vârciu, mărturisiri neașteptate: „Am un mare vis”

de Redactia Tvmania

A revenit la marea sa dragoste, actoria, și și-a propus să se concentreze tot mai mult pe această pasiune de suflet.  Liviu Vârciu, pe care telespectatorii Antenei 1 îl pot urmări, miercurea, de la 20.00, în rolul lui Costică din “Fructul oprit”, are o mare dorință, pe care speră s-o concretizeze cât de curând.

 

„Aș vrea să joc un rol din perioada anilor ‘60- ‘70, când aveam cu toții respectul ăla mare față de doamne și domnișoare. Și mai am un mare vis. Mi-ar plăcea să joc într-un film de război. Eu nu am făcut armata și mi-aș dori foarte mult să joc într-un film de genul acesta.”, spune Liviu Vârciu, care de câteva săptămâni a revenit pe platourile de filmare de la „Fructul oprit”, pentru noul sezon al serialului.

„Dragostea mea pentru film este mare, mai mare decât dragostea mea pentru scenă, și de fiecare dată când voi fi chemat, voi veni cu mare drag”, mărturisește acesta.

Trăsăturile personajului său din serial – Costică l-au impresionat pe Liviu. Acesta se bucură că joacă un rol ce întrunește aspecte umane pe care le apreciază enorm. “Îmi place la Costică faptul că iubește. Nu este dual, ține la oamenii din jur și îl iubește pe Dumnezeu. Dacă îl iubești pe Dumnezeu, nu ai cum să ai vreo problemă majoră în viața ta.”, recunoaște Vârciu, care poate fi urmărit, miercurea, de la ora 20.00, în cel de-al doilea sezon al serialului „Fructul oprit” difuzat de Antena 1. 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton