Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

Liviu Vârciu, revoltat că a ieșit în pierdere după botezul fiului său: „Am rămas dator! Zgârciților!”

de Roxana Mirea,

Liviu Vârciu a organizat botezul fiului său, luna trecută. Petrecerea a fost una pe cinste, cu invitați de seamă. Totuși, după ce petrecerea de botez a luat sfârșit, Liviu Vârciu a fost dezamăgit pentru că unii dintre invitați ar fi fost cam zgârciți atunci când a venit timpul să pună banii în plic.

Liviu Vârciu, petrecere de botez cu 300 de invitați

Liviu Vârciu și Anda Călin au devenit părinți pentru a doua oară, pe 28 mai 2020. Cei doi mai au o fetiță, pe Anastasia, în vârstă de 4 ani. Anul trecut, Liviu Vârciu și Anda Călin doar l-au creștimat pe micuțul lor, Matei Liviu, din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus. Petrecerea de botez au amânat-o pentru anul acesta.

Drept urmare, Liviu a organizat, luna trecută, petrecerea de botez pentru fiul lui. Evenimentul a avut loc la un local de lux din Otopeni, unde au venit invitați de seamă, majoritatea fiind colegii lui Liviu Vârciu din Antena 1. La petrecere, au venit în jur de 300 de invitați, printre care s-au numărat Pepe cu iubita Jasmine, Lora cu Ionuț Ghenu, Aurelian Temișan cu Monica Davidescu, Andreea Bănică și Lucian Mitrea, Mirela Vaida, Cornel Păsat, Cezar Ouatu, Andrei Ștefănescu împreună cu fiul său și mulți alții, potrivit click.ro.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

„Am rămas dator după botez”

Totuși, după petrecerea de botez a fiului său, Liviu Vârciu a fost dezamăgit să constate că a ieșit în pierdere după ce a numărat banii din plicurile invitaților. Mai în glumă, mai în serios, acesta a dezvăluit că a rămas dator după botez pentru că nu toți invitații au dat cât trebuie.

Am rămas dator după botez! Zgârciților! Am ieșit în pierdere, nu am ieșit bine, nu au dat toți cât trebuie. Dar eu am plicurile acasă, unii nu au dat bine, las că merg și eu la ei la botez și o să dau tot atât!”, a declarat Liviu Vârciu, într-un interviu pentru emisiunea „Xtra Night Show”, difuzat joi, 14 octombrie, la Antena Stars.

Liviu a subliniat faptul că el a scos bani mulți din buzunar pentru a organiza petrecerea de botez.

Eu nu sunt unul dintre artiștii ăia care fac botezul gratis, să fie clar! Eu am scos bănuții din buzunar pentru băiatul meu!”, a mai spus Liviu.

Sursa Foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te