Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Lora și Ionuț Ghenu și-au testat iubirea în „Asia Express”

Lora și Ionuț Ghenu și-au testat iubirea în „Asia Express”
6

de Redactia Tvmania

Lora și Ionut Ghenu au declarat încă de la început că Asia Express este un proiect pe care l-au acceptat imediat, tocmai pentru că își doreau să ia rucsacul în spate și să plece prin lume în căutare de aventură și lucruri noi. Show-ul ce urmează a fi difuzat în această primăvară la Antena 1 s-a dovedit însă a fi mult mai dur decât se așteptau, o adevărată încercare pentru relația lor.

Aflați într-o competiție contracronometru, fiind nevoiți să trăiască în condiții foarte grele, cu numai un euro pe zi, tensiunile nu au întârziat să apară. Dincolo de un reality show, Asia Express este o probă psihologică care poate fi trecută doar de cei care au o legătură foarte bine sudată. Este, de asemenea, o experiență care schimbă percepții și oferă o viziune nouă asupra vieții. Veniți hotărâți să căștige și cu un chef nebun de aventură, Lora și iubitul ei s-au folosit la maximum de momentele de tandrețe pentru a depăși situațiile dificile, situațiile conflictuale care sunt atât de dese într-o experiență de genul acesta.  

Lora și Ionuț Ghenu și-au testat iubirea în „Asia Express” (1)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

„Asia Express” este călătoria și experienţa vieții pentru toate perechile care îi acceptă provocarea. Fără scenarii, fără situații premeditate, fără locuri special amenajate, formatul oferă aventură pură. 14 vedete au de parcurs un traseu de aproape 5000 de km, în zone dificile din Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda, având la dispoziție un singur dolar pe zi. Cu ce se deplasează, ce mănâncă, unde reușesc să doarmă sunt lucruri care vor depinde numai și numai de ei, de abilitățile și norocul lor.

Formatul emisiunii a fost prima oarã realizat în anul 2004. De atunci şi pânã în prezent au fost produse 40 de sezoane difuzate în peste 15 țări (Franţa, Belgia, Germania, Italia, Spania, Columbia sau Olanda) şi au fost puse la dispoziţia participanţilor 10 rute diferite.

În 2016 şi-a câştigat titlul de cel mai urmărit show de divertisment din Columbia, iar în 2015 a fost un adevărat fenomen la nivel de social media în Spania şi Italia, fiind show-ul care a generat cele mai multe tweet-uri.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton