După ce a cucerit Europa cu piesa „Balkana Mama”, pe care o cântă alături de moldovenii de la Zdob și Zdub și de rapperul rus Ligalize, Lori revine cu un nou single în limba română, “Îngeri”. Interpretată în concertele de la Sala Palatului, piesa “Îngeri” a ridicat sala în picioare de fiecare dată, stârnind emoţii şi ropote de aplauze.
„Îngerii” sunt întruchipaţi în videoclipul regizat de Ionuţ Trandafir de 8 dansatori, care exprimă simbolismele piesei prin mişcări spectaculoase. Personajele îi dau aripi Loredanei, făcând-o să strălucească în lumina reflectoarelor.
„Piesa „Îngeri” este despre reîntoarcerea la convingerea că e întotdeauna cineva care ne veghează paşii prin viaţă, ocrotindu-ne. E despre credinţă în ceva mai presus, mai bun, mai frumos decât realitatea pe care o trăim. E despre cât de important e doar să crezi şi atunci vei putea simţi îngerii”, a declarat artista.
Loredana face parte din distribuţia unuia dintre cele mai aşteptate spectacole din România – “Mamma Mia”, care va avea premiera pe 24 mai, la Sala Palatului din Bucureşti. Show-ul va avea distribuţie de excepţie. Loredana o va interpreta pe Donna, mama Sophiei, iar alături de ea, vor urca pe scenă Horia Brenciu, Cornel Ilie, Aurelian Temişan, Anca Ţurcaşiu, Ana Munteanu şi mulţi alţii.