Homepage  / Vedete româneşti

Loredana Iordache (TVR 1), ritualul unui jurnal reușit: „Nicio emisie nu începe fără exercițiile de dicție”. EXCLUSIV

Loredana Iordache (TVR 1), ritualul unui jurnal reușit: „Nicio emisie nu începe fără exercițiile de dicție”. EXCLUSIV
10

de Cătălina Matei,

Indiferent că vorbim despre actorie ori televiziune, Loredana Iordache este la fel de atentă la detalii. Prezentatoarea Telejurnalului de la ora 14.00 de la TVR 1, nu intră în emisie fără o pregătire temeinică înainte. Însă, dincolo de rigorile job-ului, tânăra jurnalistă se relaxează din plin călătorind prin lume. Tocmai ce s-a întors din Zanzibar...

Loredana Iordache a terminat studii de licență și master în Arta Actorului, dar este și licențiată în Drept. De 15 ani lucrează în televiziune, iar aici se simte cel mai împlinită. Mai multe detalii aflăm chiar de la ea!

Un Master în Actorie, licențiată în Drept, jurnalistă în prezent. Crezi că televiziunea îți oferă mai multe provocări decât celelalte domenii pe care le-ai studiat?

Magia televiziunii m-a acaparat încă din ultimul an de facultate și de atunci, o spun fără exagerare sau modestie, a fost un drum foarte interesant. Chiar dacă la început ai impresia că ești într-un vis și totul este posibil, cu fiecare pas îți dai seama că este o provocare, o luptă, atât cu tine, cât și cu concurența.

Poate pare ușor să fii jurnalist în România, chit că ești pe teren, iei interviuri sau redactezi, editezi de la birou ori chiar prezinți de la pupitru materiale realizate cu trudă de colegii tăi, dar totul este făcut cu foarte multă muncă și trebuie să înțelegi rapid că ești într-o permanentă cursă de perfecționare.

Ca jurnalist, nu îți permiți să scapi ceva în căutarea informaţiei sau să zici că ești liber într-o anumită zi și nu te interesează ştirile care circulă în permanență, la fel ca în domeniul juridic. Este nevoie să fii conectat neîntrerupt, exact ca într-un rol.

Din acest motiv, consider că cele două specializări pe care le am la bază reprezintă un atu pentru ceea ce sunt astăzi. 

Care este rutina ta înainte de a intra în direct?

Mereu, înainte de a intra în direct, îmi acord timpul necesar pentru a citi ultimele știri, pentru a căuta ultimele dezvoltări pentru materialele pe care urmează să le prezint în cadrul „Telejurnalului” sau emisiunilor de la TVR 1 sau TVR INFO.

Vorbesc cu colegii mei care au realizat respectivele materiale pentru a vedea dacă reușim împreună – desigur, cu ajutorul editorului și producătorului – să găsim cea mai bună formulă prin care informația ajunge la telespectatori într-o variantă mult mai ușor de asimilat, fără metafore sau cuvinte în plus.

Practic, căutăm mereu să oferim informația pură, singura cale, din punctul meu de vedere, prin care știrile rămân de încredere. În plus, caut alături de colegii mei cei mai buni invitați alături de care să explicăm subiectele zilei în cadrul emisiunilor de dezbatere.

Și, ca să vă ofer un exemplu de cât de puternic sunt conectată înainte de a intra în direct… de multe ori citesc informații și știri pe laptop sau telefon și atunci când colegele mele de la machiaj sau coafură mă aranjează pentru a intra în direct.

Și, încă un lucru important, fără excepție (chiar spre deliciul colegilor din platou), nicio emisie nu începe fără exercițiile de dicție.

Și care este momentul din TV de care ești cel mai tare mândră? Până acum…

Am fost foarte fericită că, după multă muncă și ani petrecuți în televiziuni regionale și naționale, am reușit să ajung să prezint „Telejurnalele” principale din cadrul Televiziunii Române. Și, chiar dacă nu mă consider o persoană celebră, este o sinceră bucurie când oamenii mă recunosc în public și mă felicită pentru munca mea.

loredana-iordache-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10


În branșa aceasta, timpul liber este extrem de limitat. Cum împaci programul tău cu viața personală?

Dacă munca reprezintă un stil de viață asumat și ajungi să faci ceea ce îți place, timpul trece mai frumos și oboseala se acumulează mai greu. Dar, în permanență caut să țin un echilibru între viața personală și cea de la muncă.

Ce spune partenerul tău de viață despre meseria ta?

Am norocul să am lângă mine un om înțelegător. În plus, ajută faptul că lucrează și el în domeniu.

În ce măsură un proiect de film ori serial TV te-ar putea convinge să pleci de la Știri?

Mi-aș dori o astfel de provocare, dar cred că mi-ar fi foarte greu să aleg între cele două variante, așa că aș încerca, mai degrabă, să îmi împart timpul între cele două. În cei peste 15 ani de televiziune au fost luni bune în care am îmbinat jocul pe scenă cu munca în televiziune.

Cine sunt actorii tăi preferați? Și cui ți-ar plăcea să-i dai replica?

România a avut și are șansa să dea niște nume mari în actorie, așa că îmi este greu să aleg sau să fac un top. Dar, îmi aduc aminte cu emoție că în timpul liceului și facultății nu ratam niciun spectacol de teatru la Iași și de acolo, de pe scările Sălii Mari a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, visam că joc alături de Radu Beligan, Gheorghe Dinică sau Marin Moraru în „Take, Ianke și Cadâr”. În prezent, cred că ar fi o adevărată onoare să am șansa să fiu pe aceeaşi scenă cu maestrul Victor Rebengiuc sau celebra Maia Morgenstern.

Ce faci dincolo de studioul știrilor? Care sunt activitățile care îți plac cel mai mult?

Îmi place să călătoresc, să descopăr cât mai multe locuri inedite, atât din țara noastră frumoasă, cât și de peste hotare. În zilele însorite și călduroase fac sport în natură, iar în zilele reci și ploioase îmi place să citesc sau să fac binging cu filmele sau serialele preferate. 

Și ce detești cel mai tare?

Nedreptatea, minciuna și ipocrizia.

De curând ai fost și într-o vacanță, în Zanzibar. Cu câte suveniruri te-ai întors de acolo? Și pe când următoarea vacanță?

Nu am venit cu așa de multe suveniruri, o sticluță cu nisip (este un fel de tradiție), o statuetă tradițională africană din lemn de abanos și clasicul magnet cu o imagine sugestivă pentru locul vizitat. Dar, cel mai important este că m-am întors cu o grămadă de amintiri frumoase. Cât despre următoarea vacanță, cel mai probabil va fi în vară, dar nu m-am gândit încă la un loc anume.

Sincer, îmi place să prind oferte greu de refuzat și să aleg în ultima clipă locul care îmi transmite cea mai multă emoție.

loredana-iordache-zanzibar-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  5 / 10
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton