Modifica setarile cookie
Homepage  / HBO

„Lotusul alb”, tot ce știm despre sezonul trei al serialului HBO. Nebuniile se mută în Asia

de Andreea Hentea,

Extraordinarul și premiatul serial „Lotusul alb”, difuzat de HBO Max, va avea acțiunea plasată într-o nouă destinație de vis în noul sezon, așa cum era de așteptat. Deși încă nu se cunosc multe detalii despre povestea care ar putea fi plasată în Asia, s-au făcut deja speculații cu privire la tema centrală a poveștii, la destinația aleasă pentru filmări și la posibile reveniri ale personajelor.

Recent, site-ul townandcountrymag.com a pus cap la cap toate amănuntele cunoscute despre noua aventură imaginată de scenaristul Mike White, creatorul serialului „Lotusul alb” („The White Lotus”, în original), care a obținut zece premii Emmy și alte zece nominalizări. Mike White, care s-a desprins cu greu de finalul spectaculos al sezonului doi, a declarat că „Ar fi distractiv, poate, ca în sezonul următor să mergem pe un cu totul alt continent. Am fost deja în Hawaii, apoi în Europa, așa că Asia ar fi, probabil, ceva nebunesc și amuzant”.

Iată tot ce știm până acum despre al treilea sezon din „Lotusul alb”:

„Dacă te gândești la simplitatea cu care a demarat această poveste, ca o producție limitată, filmată în pandemie, și la toată agitația pe care au presupus-o filmările, nu ai cum să nu fii uimit de felul în care Mike a orchestrat unul dintre serialele cele mai captivante și mai apreciate de critici”, a spus Francesca Orsi, vicepreședinta departamentului de programe al HBO și directoarea celui pentru filme și seriale. Ea a adăugat: „Mike a reușit, totuși, să atingă performanța supremă abia în al doilea sezon, care exprimă limpede viziunea sa îndrăzneață și inconfundabilă. Curajul lui de a sonda adâncurile neexplorate ale psihicului omenesc, umorul său ireverențios și regia lui energică ne fac pe toți să visăm la și mai multe zile de vacanță în stațiunea pe care am ajuns să o adorăm. Suntem extrem de încântați că avem șansa de a colabora la un al treilea sezon”.

Mike White, creatorul și regizorul serialului, este, la rândul său, foarte entuziasmat. „Mă simt extrem de norocos că am din nou această oportunitate și sunt încântat să mă reîntâlnesc cu colaboratorii mei uimitor de talentați”, a declarat el.

În cadrul evenimentului Series Mania din această primăvară, CEO-ul HBO Casey Bloys a spus că „Mike White tocmai a prezentat ideea sezonului trei” și că aceasta este „grozavă și extrem de amuzantă”.

Într-un interviu ulterior, Francesca Orsi a dezvăluit că sezonul al treilea va fi „o explorare a spiritualității versus ego-uri, adică un principiu opus religiei orientale”. Dincolo de această declarație, ea a spus însă că nu poate vorbi despre „ideile noi de personaje ale lui Mike”.

Va fi sau nu va fi în Thailanda

„Primul sezon a avut ca temă centrală aviditatea față de bani, iar al doilea sezon s-a concentrat pe puterea sexualității. Cred că al treilea sezon va fi o privire ironică și amuzantă asupra morții, așa cum este văzută ea în religia și spiritualitatea orientală”, a spus White în discuțiile care au urmat lansării sezonului doi.

„Să compui un alt sezon din «Lotusul alb» înseamnă să te concentrezi pe o rețea complexă de întâmplări și personaje”, a mai spus el.

Filmările primelor două sezoane au avut loc în cadrul aceluiași lanț hotelier din Maui, respectiv din Taormina, așa că există șanse mari ca cel de-al treilea sezon să fie filmat la o proprietate similară din Thailanda, dacă destinația de filmare se va confirma. Recent, Variety a scris că acțiunea sezonului trei va fi plasată în Thailanda, potrivit unor surse apropiate producției.

Pe de altă parte, producătorul și scenaristul Johnny Knoxville a scăpat într-un interviu ceva legat de faptul că ar putea apărea în sezonul trei și că ar fi fost, împreună cu bunul lui prieten Mike White, într-o vizită la Tokio. La rândul său, producătorul executiv al serialului „Lotusul alb”, David Bernad, a confirmat că sezonul trei se va muta în Asia, declarând: „Sperăm că sezonul trei va fi șansa noastră să plasăm povestea acolo”.

Cine ar putea reveni

Dacă în privința lui Jennifer Coolidge (pentru care Mike White a scris special rolul Tanyei McQuoid-Hunt, care i-a adus actriței premiul Emmy anul trecut) e limpede că o revenire nu mai este posibilă, lucrurile stau diferit în privința altor personaje.

Cu toate că Mike White a declarat la lansarea celui de-al doilea sezon: „Jennifer este prietena mea și toată lumea a iubit-o în primul sezon, iar eu am spus: «Nu pot merge în Italia fără Jennifer. Și nici în Japonia nu-mi vine să merg fără ea»”, presa a considerat că aluzia la Coolidge a fost doar un truc pentru a distrage atenția de la ce va urma cu adevărat.

Dacă Jennifer Coolidge și Jon Gries (care l-a jucat pe soțul ei din serial, Greg Hunt) au fost singurii actori care au jucat în ambele sezoane din „Lotusul alb”, eroina care ar putea reveni în sezonul trei ar putea fi Nicole, personajul lui Connie Britton. Înainte de sezonul doi, White a vorbit despre ideea întoarcerii ei în serial, iar actrița a declarat: „Mike a vrut ca eu să fiu și în al doilea sezon și a existat o idee care mi-a plăcut pentru personaj. Intenția noastră este să o facem măcar în al treilea. O parte din distribuție nu fost văzută în al doilea sezon și sperăm să revină toți în ultimul. Mi-ar plăcea să existe un fel de spin-off pentru fiecare personaj”. Într-un interviu relativ recent, actrița a spus că nu a primit încă vreo ofertă, dar că „i-a plăcut să colaboreze cu Mike White” și că „ar spune oricând «Da» unei reveniri”.

Un alt personaj care ar putea reveni din al doilea sezon este Dominic Di Grasso (jucat de Michael Imperioli).

„Cine știe, poate va mai exista un alt sezon din «Lotusul alb», în care Dominic vine la hotel cu soția lui, pentru a repara totul!”, a declarat Mike White pentru Esquire. Deși Michael Imperioli nu vrea să-și facă iluzii, a recunoscut că i-ar plăcea să revină în serial. El a spus: „Nu vreau să mă gândesc prea mult la așa ceva, pentru că o asemenea idee m-ar face extraordinar de fericit și nu vreau să fiu dezamăgit, apoi, dacă nu s-ar confirma… Nu mi-aș dori nimic mai mult. Mi-a plăcut enorm să lucrez cu Mike”.

Singurul personaj despre care se știe sigur că se va întoarce este Belinda, interpretată de Natasha Rothwell în primul sezon. Variety a fost prima publicație care i-a anunțat revenirea, iar actrița a confirmat postând pe Twitter: „Belinda s-a întors, dragilor!!!”.

Deocamdată nu există o dată precisă de premieră pentru sezonul al treilea din „Lotusul alb”, dar unele surse estimează că acesta s-ar lansa în 2024. Primul sezon a fost lansat în vara anului 2021, iar sezonul doi în toamna anului 2022. În această primăvară, Francesca Orsi de la HBO declara pentru Deadline: „Am dori ca următorul sezon din «Lotusul alb» să aibă premiera în 2024, dar deocamdată există unele întrebări cu privire la greva scenariștilor”.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te