Homepage  / Vedete

Lucero prezintă, din toamnă, un show de talente

Lucero prezintă, din toamnă, un show de talente

de Redactia Tvmania

Lucero şi-a surprins fanii când a anunţat, de curând, că a renunţat la compania mexicană Televisa, cu care a colaborat mai bine de 33 de ani, pentru a semna cu americanii de la Telemundo.

Conform tvnotas.com, actriţa şi cântăreaţa a acceptat să prezinte un show de talente, „Yo soy el artista”, care va fi transmis începând cu luna septembrie de acest post.

Lucero nu este singura actriţă de telenovele care, în ultima vreme, a ales să fie prezentatoare. Gaby Espino prezintă, vara aceasta, “Buscando mi ritmo”, iar Jacqueline Bracamontes revine la toamnă cu „Vocea Mexicului”.

Ultima oară, Lucero (44 de ani) a putut fi văzută pe micile ecrane de la noi la Acasă, în telenovela „Stăpâna” (filmată în 2010). De atunci, ea a mai jucat într-un singur serial, „Por ella soy Eva”, în 2012, şi s-a ocupat de cariera muzicală.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton