Homepage  / Articole

Lucian Mândruţă şi-a rupt piciorul

Lucian Mândruţă şi-a rupt piciorul

de Redactia Tvmania

Lucian Mândruţă s-a ales cu o fractură de gleznă în timpul unei coborâri în Valea Doftanei din munţii Prahovei. Planurile de a participa la o cunoscută întrecere sportivă cu yahtul au fost abandonate.

.

Lucian Mândruţă navighează de cinci ani.

Lucian Mândruţă navighează de cinci ani.

Starul Antenei 1 – care practică navigaţia în timpul liber – a fost forţat să ia o pauză de la sportul cu vele. Lucian Mândruţă se afla în vacanţă, cu familia, în munţii din Prahova, când s-a accidentat în timpul unei coborâri.

“N-a fost cine ştie ce ascensiune, însă la întoarcere iarba umedă mi-a făcut felul: fractură de gleznă, operată la Spitalul de Urgenţă de dl. dr. Angheluţă. Acum am în picior un şurub şi o plăcuţă de metal, care vor sta acolo ceva vreme, spre enervarea operatorilor de securitate din aeroporturi, care nu vor şti de la ce le bâzâie aparatul…”, a declarat acesta pentru “TV Satelit”.

Mândruţă intrase, la începutul verii, în echipajul celui mai rapid velier din România, care urmează să participe, în septembrie, la Cupa Rolex, din Porto Cervo.

Vedeta Antenei 1 e trimer (cel care reglează velele), navighează de cinci ani (are şi propria barcă), iar competiţia din Italia ar fi fost cea mai importantă din scurta sa carieră.

În prezent, Lucian Mândruţă negociază cu conducerea Antenei formatul pe care îl va prezenta la toamnă. “Am mai multe idei, managementul are şi el unele, acum stăm la masă (cam până la sfârşitul lunii) şi le punem cap la cap, să vedem cum se potrivesc şi unde”, a explicat el.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton