„Săptămâna asta am ocazia să îi și văd pe oamenii pe care de obicei îi ascult și îmi iau riscul personal de a nu mai scăpa de ei, de la 16.00 la 18.00 în fiecare zi. Pentru că, dacă la telefon poți să le închizi, ce-o să faci când stai față în față cu omul. Fugi? Răspunsul meu este „Da” și să vedem dacă mă prindeți. La Craiova, Iași, Constanța, București, Cluj și Alba Iulia.”
Ascultătorii Digi FM vor avea ocazia să intre în direct la radio cot la cot cu Lucian Mîndruță, care transmite în fiecare zi din șase mari orașe ale României, și să ne spună ce simt la aniversarea a o sută de ani de la Marea Unire faţă de locurile în care s-au născut, în care trăiesc sau cele pe care au ales să le părăsească, dacă locuiesc din afara țării.
Ce înseamnă Centenarul pentru românul obișnuit? Olteni, ardeleni, moldoveni, dobrogeni ne vor povesti despre locurile lor natale, de ce le iubesc sau nu, dar și despre alte regiuni și personalități istorice, pe care le prețuiesc.
Edițiile speciale ale emisiunii lui Lucian Mîndruță dedicate Centenarului vor fi transmise în direct după următorul program:
CRAIOVA – 26 noiembrie – Electroputere Park Mall (interval 16 – 18)
IAȘI – 27 noiembrie Iași – Biblioteca Universitatii Asahi (interval 16 – 18)
CONSTANȚA – 28 noiembrie – Constanța – Port (interval 16 -18)
BUCUREȘTI – 29 noiembrie – Promenada Mall (interval 16 – 18)
CLUJ – NAPOCA – 30 noiembrie – Târgul de Crăciun (interval 16 – 18)
ALBA-IULIA – 1 decembrie, Alba-Iulia – zona festivităților de Centenar (interval 13 – 15)
Românilor din celelalte orașe și sate ale țării și din diaspora care doresc să vorbească despre România, le vor fi gazde Cătălin Striblea și Bogdan Miu. Matinalul de la Digi FM este și el dedicat în această săptămână aniversară românilor și Centenarului Marii Uniri.
Mai multe detalii pe www.digi-fm.ro si pe facebook DigiFMRadio. Conform ultimelor studii de audiență, Digi FM are la nivel național o cotă de piață* care îl poziționează pe locul 4 în topul celor mai ascultate radiouri din România.