Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Luciana Indre, aventuri în Egipt: ”Mă gândeam cum va fi la 12 m adâncime, dacă voi putea să respir!”

de Redactia Tvmania

Luciana Indre, prezentatoarea și realizatoarea emisiunii Sănătate cu stil, de la Prima TV, a avut o binemeritată vacanță de vis în Egipt. Proaspăt întoarsă, vedeta Prima TV numește Egiptul o destinație care mai degrabă a fost peste așteptările ei.

“Poate ca daca era altă situație și se circula liber peste tot nu aș fi ales tocmai acum Egiptul și aș fi optat pentru o altă destinație. Sincer am fost reticentă pentru că părerile sunt împărțite cănd vine vorba de vacanțele aici, deși îmi doream mult la un moment dat să vizitez piramidele și să fac scuba diving. Așa că, de data asta cred că Egiptul m-a ales pe mine pentru că a fost una dintre destinațiile deschise pentru turism și uite așa m-am bucurat de o vacanță peste așteptări.”

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Una dintre cele mai interesante experiențe din Egipt pentru Luciana a fost când a făcut pentru prima oară scuba diving. Pentru asta a ales Sharm El Sheik, unul dintre locurile cu cel mai diversificat ecosistem subacvatic din lume. “Am făcut prima scufundare în parcul național Ras Muhammad, cunoscut ca poate unul dintre cele mai frumoase locuri din lume datorită faunei și florei acvatice. E fascinant câtă viață și ce spectacol poți să vezi sub apă.” spune Luciana.

Ea a fost impresionată de cât de mult respectă egiptenii marea și natura atunci când a văzut unul dintre instructori care tocmai luase o scoică să le-o arate și s-a scufundat pentru a o pune înapoi exact în locul în care era.

”Recunosc că mi-a fost teamă. Făcând snorkeling, mă gândeam cum va fi la 12 m adâncime, dacă voi putea să respir… dar toată frica a trecut în momentul în care a apărut un tânăr de vârsta mea, imobilizat în scaunul cu rotile, care venise să își îndeplinească visul de a face scufundări.  Am asistat la o lecție de viață legată de depășirea limitelor cum rar mi-a fost dat să văd. Dar dincolo de asta, experiența diving-ului nu poate fi descrisă, decât trăită. E o altă dimensiune a vieții!”

Luciana Indre a trăit o vacanță foarte activă și pentru că a nimerit exact în ultimele zile de Ramadan. Astfel ea a învățat și foarte multe lucruri despre cultura arabă și își dorește să se reîntoarcă în Egipt pentru a face și traseele turistice din Cairo: ”Până atunci, sper ca încet să revenim la normalitate și să se deschidă Europa. Dacă se va putea circula, o să îmi dedic un weekend pentru Malta și câteva zile pentru Bruges (destinația mea de suflet). Important e să rămânem sănătoși!” a mai adăugat vedeta Prima TV.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te