Povestea lui Lucifer Morningstar, interpretat de Tom Ellis, personaj care a abandonat Iadul pentru Los Angeles, ar putea continua cu încă un sezon.
Povestea lui Lucifer Morningstar, interpretat de Tom Ellis, personaj care a abandonat Iadul pentru Los Angeles, ar putea continua cu încă un sezon.
Recapitulare: în mai 2018, Fox anula „Lucifer” după trei sezoane, o lună mai târziu, Netflix prelua producția anunțând sezonul al patrulea, care a fost difuzat în mai 2019, iar în iunie, platforma reînnoia serialul cu încă un sezon, al cincilea, anunțat cu surle și trâmbițe ca fiind ultimul… Se pare însă că lucrurile nu se vor opri aici.
Încă din iunie 2019, când Netflix anunța că sezonul 5 din „Lucifer” va fi ultimul, TVLine scria deja că platforma de streaming și-ar dori totuși să continue și că este în discuții cu Warner Bros. Television, societatea de producție din spatele serialului, pentru un posibil sezon șase. Acum, express.co.uk a aflat că vedeta show-ului, Tom Ellis, și-a reînnoit contractul, pentru încă un sezon care nu este deocamdată comandat oficial. La fel și cei doi showrunneri, Ildy Modrovich și Joe Henderson. TVLine precizează și faptul că restul actorilor din distribuție au stipulat în contracte că ar trebui să fie disponibili pentru șase sezoane… În același timp, pe Instagram, la oprirea filmărilor pentru sezonul cinci, actrița Rachael Harris a declarat: „Avem sezonul cinci și suntem gata pentru sezonul al șaselea”.
Primele patru sezoane din „Lucifer” sunt disponibile pe Netflix România. Premiera sezonului al cincilea încă nu a fost anunțată.