Telespectatorii vor avea parte în cea de-a șasea ediție a show-ului și de o surpriză, unul dintre cele mai mediatizate cupluri din România, Bianca Drăgușanu și Victor Slav, va intra luni în ring și va prezenta un dans plin emoție, reprezentând povestea lor de dragoste.
Coregrafia a fost realizată de coregrafii baletului COBO, Cocuța și Bogdan Boantă, iar melodia aleasă pentru Bianca și Victor este „Love on the brain”.
Cei doi sunt bucuroși că vor dansa împreună și își doresc să aducă pe scenă un moment plin de visare, pasiune și frumusețe.
”Muncim extrem de mult pentru acest dans, dar ne și distrăm la repetiții împreună cu coregrafii și echipa. Chiar dacă pare ușor să dansezi vals, nu este deloc așa. Necesită foarte multă implicare, repetiții, mișcări cu care nu suntem obișnuiți și multă răbdare. Suntem entuziasmați, punem foarte multă pasiune în pregătirea acestui moment special pentru „Uite cine dansează!” și abia așteptăm să vedeți ce ne iese.
Mai avem doar câteva zile la dispoziție, dar vom face tot posibilul ca luni să prezentăm un dans frumos, care să ne repezinte perfect și să transmită ceea trăim împreună.”, au spus Bianca Drăgușanu și Victor Slav, încântați de această provocare.
Luni, de la 20:30, vom avea parte de încă o eliminare: în show vor mai rămâne doar șase perechi.
Citește și:
„Uite cine dansează!”: Lunea viitoare, pe 10 aprilie, cele 7 perechi vor pregăti coregrafii-tribut. Cine sunt artiștii omagiați
Roxana Ionescu este noua vedetă de la „Uite cine dansează!”. Încă o pereche a fost eliminată
Luni, un nou concurent intră în ringul „Uite cine dansează!”: Rona Hartner renunță la show
„Uite cine dansează!”: Lunea viitoare, pe 3 aprilie, cele 8 perechi rămase în concurs intră la duel
FOTO. „Uite cine dansează!” (Pro TV), momentele-cheie ale ediției 4. O altă pereche a fost eliminată