Homepage  / Vedete româneşti

Mădălina Craiu s-a accidentat la filmările pentru „Clanul”. Cu ce semn a rămas

Mădălina Craiu s-a accidentat la filmările pentru „Clanul”. Cu ce semn a rămas
9

de Roxana Mirea,

Mădălina Craiu, care o interpretează pe Ilinca Anghel în serialul de la Pro TV „Clanul”, a mărturisit că s-a accidentat la filmări. De asemenea, actrița a vorbit și despre cele mai grele clipe, dar și despre modul în care o abordează fanii pe stradă.

Mădălina Craiu s-a accidentat la filmările pentru „Clanul”

Mădălina Craiu o interpretează pe Ilinca Anghel în serialul „Clanul”. Recent, actrița a mărturisit că s-a accidentat la filmări și că a rămas chiar cu o cicatrice în urma unei secvențe. Ea s-a gândit serios să își facă un tatuaj pentru a acoperi semnul.

Îți mai amintești de secvența în care îmi punea tipul acela cuțitul în gât? M-am lovit de două ori atunci. M-am gândit, chiar m-am gândit. (n.r. – să își facă un tatuaj). A fost foarte tare că după am mai avut un proiect în care se presupunea să fiu tot răpită și am folosit rana, adică dădea bine că eram rănită deja. Da, am dat cu mâna în peretele din spate când mă lua el, era foarte abraziv. Deci, da, m-am lovit la filmări”, a spus Mădălina Craiu, într-un interviu pentru Ego.ro.

Mădălina Craiu a mărturisit că cea mai grea parte este atunci când are filmări toată ziua.

Cea mai grea parte este să ai toată ziua de filmare, azi, mâine, poimâine, ceea ce presupune cam 13 ore de muncă pe zi. Este, într-adevăr, greu. Este și mai greu dacă nimerești secvențe grele din punct de vedere emoțional sau fizic, dacă ai mult de alergat sau trebuie să stăm într-un beci, unde este frig, praf. Când ai de stat 12 ore acolo, devine mai greu decât în condiții normale. E foarte drăguță producția, sunt destul de înțelegători. Dacă ne îmbolnăvim tare, fiecare își ia o zi, două, trei, cât este nevoie să stea să se refacă”, a mai povestit Mădălina.

madalina-craiu-s-a-accidentat-la-filmarile-pentru-clanul-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Cum o abordează fanii pe Mădălina Craiu

Mădălina Craiu a punctat că fanii o recunosc pe stradă, însă nu o strigă după numele personajului, ceea ce actrița apreciază foarte tare. Mădălina spune că este o dovadă de respect față de ea atunci când fanii ei îi știu numele real și nu doar pe cel al personajului.

„Mi se pare foarte frumos că mă strigă după numele meu, în continuare mă strigă Mădălina. Dacă nu îmi știu numele îmi zic: „Tu ești tipa care o joacă pe Ilinca în Clanul!”. Adică țin să menționeze că: „Eu știu că tu nu ești Ilinca!”. Mi se pare foarte frumos, este o dovadă de respect când cineva îți știe numele și te abordează de pe poziția respectivă”, a declarat Mădălina Craiu.

Sursa Foto: Facebook, Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton