„Da, mi-am îmbunătăţit aptitudinile actoriceşti, am pus experienţa obţinută anul trecut în slujba proiectului prezent, am studiat, etc. Dacă vă referiţi în schimb la „îmbunătăţirile” fizice, ei bine, nu! Din contră, nu am mai mers la sală, nu am mai avut un program ordonat, deci nu poate fi vorba despre nici o îmbunătăţire. Până şi părul încerc să nu-l mai vopsesc, pentru a ajunge din nou la nuanţa naturală.”
Mădălina Drăghici joacă în serial un manechin (doar vine din domeniu) care lucrează ca asistentă a personajului interpretat de Diana Dumitrescu.
Spre deosebire de ingenua Ilinca, din “Iubire şi onoare”, adică precedentul ei personaj, Alexandra e parvenită, frivolă şi gata de orice compromis, la fel ca angajatoarea ei.
Despre interpretarea sa, Mădălina spune că “Îmi place să cred că am evoluat mult, experienţa de anul trecut mi-a servit atât ca om, cât şi ca profesionist. Am legat prietenii frumoase, am strâns amintiri unice, am descoperit un domeniu fascinant”.