Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Madonna, internată la terapie intensivă. Cu ce problemă gravă de sănătate se confruntă artista

de Roxana Mirea,

Madonna a fost internată la secția de terapie intensivă. Cântăreața se confruntă cu o problemă gravă de sănătate. Vestea a fost împărtășită de Guy Oseary, managerul cântăreței, care a transmis o declarație despre starea de sănătate a Madonnei.

Ce problemă de sănătate are Madonna

Madonna se confruntă cu o infecție bacteriană gravă. Miercuri, Guy Oseary, managerul cântăreței, a intrat pe Instagram pentru a împărtăși faptul că Madonna a fost internată la secția de terapie intensivă. Pe fondul problemelor de sănătate, Oseary a spus că Madonna va amâna începerea turneului Celebration Tour la o dată care nu a fost încă stabilită.

Sâmbătă, 24 iunie, Madonna a dezvoltat o infecție bacteriană gravă care a dus la o internarea ei pentru câteva zile la terapie intensivă”, a scris Oseary. „Starea ei de sănătate se îmbunătățește, însă este în continuare sub îngrijire medicală.”

Deși Oseary a scris că „se așteaptă o recuperare completă” pentru cântăreața în vârstă de 64 de ani, el a precizat că, „în acest moment, va trebui să punem pe pauză toate angajamentele, ceea ce include și turneul”.

Vom împărtăși mai multe detalii cu voi imediat ce le vom avea, a conchis el, „inclusiv o nouă dată de începere a turneului și pentru spectacolele reprogramate.”

Potrivit Page Six, artista, care se afla la New York, „a fost găsită în stare de inconștiență și dusă imediat la spital, unde a fost intubată peste noapte“. Între timp, Rocco Ritchie, fiul Madonnei, se afla în București. Tânărul a fost surprins în compania unei foste concurente de la Survivor România la SAGA Festival.

Deși cântăreața se află încă sub îngrijire medicală, o sursă a declarat pentru ET că acum a ieșit de la terapie intensivă. Înainte de problemele sale de sănătate, Madonna se pregătea să înceapă turneul The Celebration Tour, organizat de Live Nation. Turneul era programat inițial să înceapă la Vancouver, British Columbia, pe 15 iulie.

Una dintre rudele Madonnei a declarat pentru Daily Mail, sub protecția anonimatului, că infecția artistei a fost atât de gravă, încât familia a crezut că artista ar putea muri. „În ultimele două zile, nimeni nu a știut cu adevărat în ce direcție aveau să se îndrepte lucrurile. Familia se pregătea pentru ce e mai rău. Toată lumea credea că o putem pierde, asta a fost realitatea“, a spus sursa citată.

Ultimul mesaj pe rețelele de socializare

La începutul acestei luni, înainte de a se afla sub îngrijiri medicale, Madonna a intrat pe Instagram pentru a le oferi fanilor o privire asupra pregătirilor pentru incitantul turneu Celebration Tour. Ea a împărtășit fotografii din culise cu ea pe scenă, stând la pian, probându-și costumele și multe altele.

Calmul dinaintea furtunii”, a scris Madonna în dreptul postării.

Această postare a fost făcută pe 20 iunie, cu doar patru zile înainte de spitalizarea ei. De atunci, Madonna nu a mai postat nimic pe pagina sa de Instagram.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te