Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Maestrii si Nicoleta

de Redactia Tvmania

Telenovela „Inima de tigan” ocupa un loc de invidiat in topul audientelor autohtone si va parrticipa intre 6 si 9 aprilie la un important targ international de achizitii de la Cannes. Distributia de cinci stele este o parte din secretul succesului.

Ignorarea unui detaliu marunt poate sa para nesemnificativa uneori, insa fiecare element isi are importanta lui in alcatuirea tabloului final al unei scene sau al unui personaj dintr-un serial. La inceputul sedintei foto pentru „TV mania”, actorii Gheorghe Dinica si Marin Moraru isi faceau griji pentru machiajul si tinuta lor – totul trebuia sa arate exact ca in momentul in care in studiourile Buftea se striga motor pentru filmarea unei noi secvente a telenovelei „Inima de tigan”. Mustata trebuia lipita cu un adeziv special, fondul de ten preparat cu nuantele potrivite, crucifixul de aur nu putea fi lasat deoparte si nici palaria neagra cu boruri largi. Preocuparea lor era o dovada a profesionalismului si a seriozitatii cu care si-au tratat fiecare rol din cariera, fie ca a fost vorba de teatru, film sau, mai nou, televiziune. Nu exista jumatati de masura cand te intereseaza calitatea.

Ambitii mari
Gheorghe Visu, Marin Moraru, Gheorghe Dinica si Nicoleta Luciu comunica si se inteleg bine unul cu celalalt – semn ca timpul petrecut la filmarile din ultimele luni la „Inima de tigan” a creat o apropiere reala intre ei. De trei ani Nicoleta Luciu cocheteaza cu actoria, iar rolul Rozei din „Inima de tigan” ii aduce satisfactii si o motiveaza. „Lumea ma suna sa-mi spuna ca ma descurc bine si creste inima in mine. Imi doresc sa dau si sa fac mai mult. Orice rol ma ajuta sa ma perfectionez in meseria asta pe care eu as vrea sa o practic cat ma ajuta creierii si cat ma vor ceilalti. Tineretea o sa treaca, o sa ajung si eu la 40 de ani si lumea nu o sa mai spuna „vai, ce sexi e!” si tocmai de aceea vreau sa excelez in domeniul asta”, explica Nicoleta.

Cuvinte incrucisate
Actorul Marin Moraru a jucat in multe filme si piese de teatru, iar la proiectul „Inima de tigan” l-a atras scenariul bine scris si dens. „Nu am crezut ca e atat de multa munca, dar e placut pentru ca-ti pune in fata, ca la cuvinte incrucisate, scene pe care le faceam inainte la Institut si asta ma intinereste. Improvizam tot timpul, pentru ca in scenariu nu exista actiune, ci doar dialog si atunci Iura (n.r. regizorul telenovelei) vine si ne da actiune – el e Dumnezeul actiunii noastre”, povesteste domnul Moraru. Ritualul unei zile de filmare se desfasoara dupa niste parametri precisi. „La 7.30 vine sa te ia masina si intotdeauna ma intreb daca eu plec atunci, la ce ora se scoala soferul. La masa pieptanam un pic textul ca sa ne stea bine in gura – el e bine scris, dar trebuie repetat ca sa poata sa se aseze. Se filmeaza 20 de secvente pe zi, iar ritmul e foarte condensat: lectura la masa, invatarea textului, repetitie cu aparate, motor si actiune. Fiecare incearca timp de 12-14 ore sa-si tina buna dispozitie interioara ca sa poata lucra cum trebuie”.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te