Invitată la Exclusiv VIP, Magda Catone i-a povestit lui Cristi Brancu cum arată viața ei după dispariția lui Șerban Ionescu:
Invitată la Exclusiv VIP, Magda Catone i-a povestit lui Cristi Brancu cum arată viața ei după dispariția lui Șerban Ionescu:
“Nu am apucat să plâng de dorul lui Șerban, mă țin tare. Comuniunea asta dintre noi e ceva ce depășește granițele lăsate de Dumnezeu. Știm că suntem împreună într-un duh. E foarte greu fără el, dar te întărește Dumnezeu și poți să treci peste asta.”
Magda își alină dorul de soț când este alături de fiul ei. Acesta moștenește talentul tatălui și charmul lui și organizează, alături de mama lui, festivalul Șerban Ionescu.
“Am un băiat care îi calcă pe urme, este o prelungire a relației pe care am avut-o cu Șerban, este Scorpion ca și mine și este stâlpul casei. El este președintele asociației Șerban Ionescu iar eu sunt directoarea Festivalului”, a povestit Magda Catone la Prima TV.
Și, pentru că se apropie luna decembrie, Magda Catone și-a amintit de cel mai solicitat Moș Crăciun. Șerban Ionescu era cel care juca rolul Moșului pentru copiii tuturor prietenilor.
“De Sărbători ne e cel mai dor de el. Șerban era Moș Crăciun pentru că el era cel care mergea la Ducu Darie, la Tania, la Manuela Hărăbor, era moșul care aduce bucurii copiiilor. Soția lui Ducu Darie i-a făcut primul costum. Apoi, s-a dus vestea și Manuela a venit cu un costum superb, și apoi lumea ne suna să vină Șerban cu darurile”, i-a povestit Magda Catone lui Cristi Brancu.