“Am ieșit în oraș, eu nu am știut nicio clipă unde mă va duce Ionuț, însă a fost foarte frumos. Am cinat doar noi doi, iar seara, când am ajuns acasă, m-a surprins cu un tort în formă de inimă și foarte multe flori”, povestește Magda.
De când sunt împreună, cei doi mărturisesc că sunt mai fericiți ca oricând. “Încercăm să petrecem cât mai mult timp împreună și ori de câte ori putem planificăm câte o mică escapadă”, spune Magda.
Cât despre compromisuri, vedeta Pro TV crede că în relația sa nu e loc de așa ceva.
“E firesc ca într-un cuplu să existe mici „renunțări”, însă nu aș vorbi în niciun caz de compromisuri. De exemplu, de când suntem împreună, Ionuț a renunțat la somnul de dimineață: se trezește odată cu mine, chiar și la ora 5 dacă lucrez la jurnalul de dimineață, și îmi pregătește cafeaua și micul dejun. În timpul ăsta, trebuie să recunosc că eu mai „fur” 10-15 minute de somn. Și îi mulțumesc pentru asta”, a încheiat Magda.