După ce au cucerit milioane de telespectatori din toate colţurile lumii în telenovela „Iubire cu chip rebel”, Maite Perroni şi William Levy, sunt din nou împreună într-o producţie marca Televisa, „Triumful dragostei” („Triunfo del Amor”).
După ce au cucerit milioane de telespectatori din toate colţurile lumii în telenovela „Iubire cu chip rebel”, Maite Perroni şi William Levy, sunt din nou împreună într-o producţie marca Televisa, „Triumful dragostei” („Triunfo del Amor”).
Telespectatorii de Acasă îi vor putea revedea pe cei doi, în fiecare zi, de la ora 15.30, într-o poveste de iubire semnată de celebrul producător Salvador Mejia.
Distribuţia telenovelei este completată de nume mari şi cunoscute publicului român, precum Victoria Ruffo, Daniela Romo, Osvaldo Rios, Pablo Montero, Diego Olivera şi Cesar Evora.
„Sunt foarte fericiţi să lucrăm cu aceşti actori atât de faimoşi şi mai ales, sunt mulţumit că au încredere în mine şi într-o telenovelă clasică, aşa cum este aceasta. Este cu adevărat o onoare”, a declarat producătorul Mejia.
Pentru Maite Perroni, rolul Mariei din telenovela „Triumful dragostei” este unul important. Este cel de-al treilea rol principal, pe lângă cele din „Iubire cu chip rebel” şi „Fructul oprit”. Datorită acestor roluri, Maite a fost numită noua regină a telenovelelor.
„E adevărat că e al treilea rol principal pentru mine. Sunt foarte emoţionată, e un proiect foarte important şi e o mare responsabilitate. Cred că este momentul meu şi sunt recunoscătoare pentru această oportunitate”, a precizat Maite Perroni.
Pentru genericul melodiei a fost ales nimeni altul decât celebrul cântăreţ Luis Miguel, fostul soţ al lui Aracely Arambula din „Inimă sălbatică”, care interpretează piesa „Tres Palabras”.
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=S_dXmUxQ4DE[/youtube]
Deşi formează un cuplu pasional pe micile ecrane, Maite şi William au negat orice legătură între ei doi, în afara platourilor de filmare.
Pe lângă o distribuţie impresionantă şi decoruri spectaculoase, telenovela are şi un mesaj umanitar. Întreaga echipă s-a implicat activ în lupta împotriva cancerului la sân. Producătorii au organizat chiar şi un concurs, iar câştigătorul avea ocazia să petreacă o zi alături de Maite Perroni sau William Levy.
[imagebrowser id=273]