Majda Aboulumosha, una dintre vedetele care au participat la emisiunea „Ferma Vedetelor”, difuzată de PRO TV, a dezvăluit că a luat în greutate 10 kg după ce a participat la emisiune.
Majda Aboulumosha, una dintre vedetele care au participat la emisiunea „Ferma Vedetelor”, difuzată de PRO TV, a dezvăluit că a luat în greutate 10 kg după ce a participat la emisiune.
„Dacă ar fi să spun un cuvânt acum uitându-mă în spate ar fi: voința ! Când am intrat în Ferma Vedetelor aveam deja kg în plus, iar după ce am părăsit competiția am luat aproximativ 10 kg în nici 3 săptămâni, posibil din cauza alimentației pe care am avut o în fermă, fiind diferită cu cea pe care o aveam eu acasă, stresul. ??♀
A fost un șoc pentru mine, cât și pentru organismul meu, dar nu m-am dat bătută.Am luptat așa cum am invătat să lupt mereu, iar în vreo lună și un pic reușisem să scap de cele 10 kg. Nu m-am oprit acolo și am continuat dieta gandită de mine pentru organismul meu și am reușit să mai scap de 7 kg.
Mă caracterizează un strop de nebunie așa că am să continui lupta să mai dau jos 5 ?????
Voiam doar să vă zic că și în stânga și în dreapta merg cu capul sus , încrederea în mine nu lipsește, indiferent de nr. de kg pe care-l dețin.
Iubiți-vă așa cum sunteți și luptați mereu pentru visul vostru ! Vă pupă Cleopatra din Porumbacu ???? #fatacuoile
P.S.: Încerc să găsesc și o poză cu cele 10 kg în plus ?? , să vedeți ce simpatică eram și acolo ???”, a spus Majda pe contul său de pe o rețea de socializare.
Emisiunea „Ferma Vedetelor” este difuzată în fiecare miercuri și joi pe postul PRO TV.