Homepage  / Articole

„Mama natură” face show în finala „Dansez”

"Mama natură" face show în finala "Dansez"

de Redactia Tvmania

Diseară, de la 20.30, la Pro TV va fi ultima reprezentaţie a celui de-al 12-lea sezon al emisiunii “Dansez pentru tine”. Catrinel Sandu, Pepe şi Jojo au pregătit dansuri inedite şi pline de culoare. Premiile puse în joc i-au motivat atât pe ei, cât şi pe partenerii lor, lucru care a făcut din cei şase finalişti cei mai buni dansatori din concurs.

Peste 160.000 de euro se vor împărţi în ultima ediţie a acestui sezon “Dansez pentru tine”. Publicul telespectator va decide, în urma musicalurilor, a hip-hopurilor şi a coregrafiilor de flamenco din concurs, care dintre cele trei perechi rămase în ultima rundă a competiţiei merită Premiul 1 de 60 000 de euro, Premiul 2 de 20 000 de euro sau Premiul 3 de 15 000 de euro.

În afară de cele trei premii principale ale concursului, alte premii îşi vor căuta în paşi de dans premianţii. Peste 160 000 de euro se vor împărţi vineri oamenilor şi familiilor care au demonstrat în acest sezon că visul lor merită împlinit.

Vocea României se mută la “Dansez pentru tine”

Ambii prezentatori de la “Vocea României” au avut timp să repete şi pentru două momente speciale din punct de vedere coregrafic. Roxana Ionescu îşi va lua de braţ fostul partener, pe Ştefan Rebeja pentru a impresiona cu un cha-cha mixat cu reggaeton. În schimb, Pavel Bartoş va face din spectacol în paşi de dans cu un pasaj din musicalul “Scripcarul de pe acoperiş”.

Mihai Petre dansează cu Elwira Duda

Mihai Petre şi Elwira Duda vor lăsa întreaga asistenţă cu respiraţia tăiată în urma unei rumba pline de pasiune şi sensibilitate. O altă pereche care va reveni pe ringul de dans este cea formată din Laura Cosoi şi Bogdan Boantă. Ei vor pregăti terenul pentru faimoasele acrobaţii ale Andreei Bălan şi Petrişor Ruge, care au repetat de zor o coregrafie de freestyle pe piesa “Lasă-mă papa la mare”.

Câştigătorii sezonului al unsprezecelea al emisiunii, Corina Bud şi Edi Vasile, vor reveni în atenţia telespectatorilor cu o coregrafie sexy pe ultima piesă semnată de Corina Bud, Monkey Funky.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton