Homepage  / Știri / Televiziune

„Mâncare pe care”, 20 iunie 2022. Noii concurenți din emisiunea de la Acasă. „Dacă nu mănânci, ești dușmanul meu!”

„Mâncare pe care”, 20 iunie 2022. Noii concurenți din emisiunea de la Acasă. „Dacă nu mănânci, ești dușmanul meu!”
3

de Andra Stana,

O nouă cursă către premiul de 5.000 de lei din cadrul emisiunii „Mâncare pe care” începe luni, 20 iunie, pe Acasă.

Emisiunea Mâncare pe care revine astăzi, începând cu ora 20:00, Acasă! Cinci persoane se vor lupta pentru titlul de „Cea mai bună gazdă a unei petreceri la cină” și pentru premiul de 5000 de lei, găzduind în propria casă o cină cu aperitiv, fel principal și desert. La sfârșitul serii, fiecare oaspete va acorda note, atât preparatelor, cât și atmosferei.

Cine sunt concurenții de la „Mâncare pe care”, 20 iunie 2022

Primul concurent care va găzdui o cină delicioasă va fi Ionela Cristea. Aceasta va încerca să îi impresioneze pe Victoria, Cristiana, Bogdan și Cristian. Meniul va fi compus din plăcintă cu carne, salată de vinete cu susan și usturoi, ceaun cu carne de porc, afumătură și ficat, și un tort profiterol.

„Dacă mănânci de la mine suntem cei mai buni prieteni, dacă nu mănânci… ești dușmanul meu!” este deviza Ionelei, pe care o va prezenta încă de la început.

Preparatele concurentei vor impresiona cei patru invitați, dar mai mult din punct de vedere al cantității decât al calității: „Eu nu cred că am mai văzut o porție de mâncare așa de mare nicăieri!”, va exclama Cristian.

Ionela-CristeaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

De asemenea, oaspeții Ionelei vor fi impresionați atât de gesturile sale ospitaliere, cât și de personalitatea ei debordantă: „Ionela e genul de femeie cu care ai o conexiune imediat ce o cunoști”, va spune Bogdan. Opinia îi va fi împărtășită și de Cristian, ce va declara: „Te copleșește cu personalitatea ei din primul moment”.

Surprizele din cadrul cinei găzduite de Ionela se vor ține lanț. Nepoatele acesteia vor cânta la vioară pentru concurenți, iar la sfârșitul serii gazda le va oferi oaspeților săi un cadou delicios. Rămâne de văzut ce păreri vor avea invitații atât despre actul artistic, cât și despre surpriza culinară.

Cina se va încheia cu o jurizare ca la carte. Pentru a vedea ce note va primi Ionela Cristea din partea oaspeților săi, dar și cum se vor descurca restul concurenților în următoarele seri, urmăriți Mâncare pe care, de luni până vineri începând cu ora 20:00, Acasă. Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.

Sursa foto: Acasă TV

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton