Homepage  / Vedete româneşti

Mara Oprea, despre fata bună din „Adela”: „Mi-e greu să mă uit la secvențele cu mine”

Mara Oprea, despre fata bună din „Adela”: „Mi-e greu să mă uit la secvențele cu mine”
10

de Cătălina Matei,

Mara Oprea, protagonista serialului „Adela”, difuzat de Antena 1”, are doar 21 de ani, este la primul său rol pe micul ecran și, în curând, va absolvi UNATC-ul. Mara Oprea a reușit repede să fie pe placul telespectatorilor, chiar dacă nu are experiență în lumea serialelor. Cum reușește? Aflăm imediat!

Încă puțin și se termină și sezonul 2 din „Adela”. Ce ne poți dezvălui, Mara?

Mara: Povestea se complică, apar provocări și tensiuni între personaje, care fac să apară situații noi pe care nu ar trebui să le rataţi.

Dar despe al treilea sezon ce ne poți spune?

Sezonul al II-lea se termină într-un mod neașteptat și spectaculos, așa că următorul nu are cum sa fie altfel. Primele episoade din sezonul al III-lea vor lămuri finalul neprevăzut al sezonului al II-lea, care o să vă surprindă, iar dacă vă gândeați că nu mai are ce să se întâmple după ce Adela a aflat ca este fata lui Paul Andronic, ei bine, apar personaje și situații complet neașteptate. Povestea merge mai departe!

Apropo de culise, care sunt cele mai memorabile întâmplări de la filmări?

Atmosfera din culisele serialului este minunată și chiar am cunoscut oameni alături de care am avut parte de experiențe pe care nu am cum sa le uit, de la momentul în care mi-am rupt piciorul pe set, până la momentele în care râdem cu lacrimi la filmare pentru că mai spune cineva o glumă, ne mai distrăm cu replicile din secvență sau chiar le spunem invers doar ca să ne amuzăm.

Dar cele mai grele secvențe pe care le-ai filmat alături de partenerul tău din serial, Alecsandru Dunaev (n.r. Mihai, din serialul „Adela”)?

Indiferent de cât de grele sunt secvențele, am simțit întotdeauna că sunt sprijinită și încurajată, iar acest lucru nu îl întâlnești la orice job.

Într-un fel, nu vorbim despre un job obișnuit, tocmai de aceea, deși este solicitant, pot spune că nu o simt ca pe o muncă, ci ca pe o hrană pentru suflet.

Așa că secvențe grele să tot fie, pentru că, până la urmă, atunci apar cele mai mari provocări și la sfârșitul zilei, pentru momentele în care te-ai autodepășit, te simți mândru și te bucuri.

Cum te vezi tu din fața micului ecran, ca simplu spectator?

Mereu am spus ca mi-e greu să mă uit la secvențele cu mine, pentru că simt că de fiecare dată le-aş face altfel. Încerc să mă analizez și să mă privesc obiectiv pentru că știu că doar așa mă pot dezvolta pe parcurs, dar în același timp încerc să nu fiu nici foarte dură cu mine. În mintea mea se află acum un ,,sertăraș” să-i spunem, în care se duc toate aceste gânduri constructive, care mă-ndeamnă de fiecare dată să vreau să fac și mai bine.

Dar familia ta? Ce feedback-uri ai primit din partea celor dragi?

Mama se bucură de fiecare data când mă vede la televizor, la fel și bunicii mei și simt aprecierea lor ceea ce mă bucură foarte mult. În același timp, încerc să am un parcurs sănătos ca actriță, să fiu mulțumită în primul rând eu de ceea ce fac și să fiu sigură că am făcut tot ce ținea de mine.

Sunt producții în care protagoniștii au continuat povestea de dragoste și în viața reală. Este și cazul tău?

Eu îl apreciez foarte mult pe Alecs și mă bucur că am norocul să am un partener atât de bun și de grijuliu. Deși avem mult de filmat și suntem toți obosiți, de multe ori, găsește în el energia să ajute pe toată lumea și să ne reamintească ce suflet bun are și ce om de treaba este. Suntem prieteni și ne înțelegem foarte bine și în afara platourilor de filmare.

Se pregătește pentru licență

Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o de la personajul tău?

Am învățat să fiu mai răbdătoare și să mulțumesc pentru viața pe care o am, cum ar spune „Adela”, „…e mult mai important să fii fericit și să ai o viață liniștită, alături de persoanele iubite, decât orice titlu important, statut sau lucru material.”

Ce faci dincolo de platourile de filmare?

În paralel cu filmările, Mara, nu „Adela” de data aceasta, se bucură de ultimul an de actorie la facultate. Împreună cu colegii, ne pregătim să scoatem spectacolul de licență, care va avea premiera în această iarnă. Timpul este destul de limitat, dar fac ce-mi place și mă bucur de fiecare moment.

Mara, cum te privesc profesorii și colegii tăi de facultate? Faptul că ești deja celebră te ajută? Te încurcă?

Profesorii știu cât muncesc și cât timp investesc în această meserie. În mare parte este un sentiment plăcut să știi ca ești apreciată pentru munca ta, dar ca orice lucru în viață, vine și cu unele dezavantaje și sacrificii. Relația cu colegii nu s-a schimbat aproape deloc, continuăm să ieșim, să ne simțim bine împreună și să ne ajutăm.

Ce urmărești la TV? În afară de „Adela”…

Nu prea am timp să mă uit la TV. Dacă am puțin timp liber prefer să citesc, de exemplu, ultima carte pe care am citit-o este ,,Antrenează-ți creierul!” de Joe Dispenza, de unde îmi culeg strategii și tehnici de transformare mentală pentru că ,,antrenamentul mental desfășurat cu perseverență, învățarea și expunerea la situații noi îți pot deschide calea către o veritabilă transformare personală” cum spune autorul, vorbind despre neuroplasticitate.

Ce vei face de Sărbători?

Sunt de părere că de sărbători trebuie să lăsăm deoparte grijile şi să ne bucurăm de ocazia de a petrece mai mult timp cu oamenii iubiţi.

Crăciunul îl voi petrece cu siguranţă în familie, iar pentru Anul Nou nu am încă nimic stabilit, aş vrea să mă prindă într-o ţară caldă, dacă o va permite contextual pandemic.

mara-oprea-247922032_381922880301880_7503806208919774397_nIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Citește și

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton