Marcel Iureş a revenit pe platourile serialului „În derivă” pentru a relua rolul psihoterapeutului Andrei Poenaru şi mărturiseşte că nu a avut nici o problemă de a intra în ritmul filmărilor. „Nu mi-a fost greu pentru că rămân săpate aproape toate reflexele.
S-ar putea să fie o experienţă care vine din film. Îmi ţin racordurile: mişcări, unghiuri de privire, stări şi aşa mai departe. Am privit lucrurile ca şi cum am fi încheiat ieri filmările la prima serie”, a mărturisit actorul pentru „TVmania”.
Alături de Marcel Iureş, alţi cinci actori care au apărut în primul sezon – Tamara Creţulescu (Maria), Bogdan Dumitrache (Tudor), Andreea Bibiri (Ruxandra), Vlad Zamfirescu (Victor) şi Maria Mitu (Diana) – îşi reiau rolurile.
Tamara Creţulescu, care interpretează în serial pe psihologul lui Poenaru – Maria Pascali -, a mărturisit că a fost emoţionată de reîntâlnirea cu Marcel Iureş şi toţi cei din echipa de producţie. Cât despre interacţiunea dintre personajele lor, Tamara Creţulescu dezvăluie că „între cei doi există o relaţie specială, dar şi multă tensiune, având stiluri diferite în modul de a realiza şedinţele de terapie şi nu numai. Rămâne ca telespectatorii să desluşească cum se transformă această interacţiune între cei doi.”
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.