Marcel Iureș spune povestea lui George Emil Palade la TVR 1 (în documentarul Irinei Păcurariu, din seria „Români care au schimbat lumea”)

Filmul Irinei Păcurariu aduce imagini inedite din casa unde a locuit George Emil Palade în Bucureşti în timpul facultăţii, filmări în laboratoarele de la Rockefeller University, unde şi-a desăvârşit cercetarea care i-a adus recunoşterea, interviuri şi imagini de la Departamentul de biologie celulară din Facultatea de medicină a Universităţii Yale pe care a înfiinţat-o. George Emil Palade este primul român medaliat cu Nobel. A primit distincţia pentru medicină în 1974, motivată de cercetările şi descoperirile unice făcute în universul celulei.

Dincolo de dimensiunea sa incontestabilă de savant absolut – a intrat cu 10 la Universitatea de Medicină din Bucureşti, a trecut toate examenele cu 10 şi a absolvit cu aceeaşi notă – George Emil Palade a fost un personaj fascinant. Emigrat în 1946 în SUA, împreună cu prima soţie, fiica industriaşului Nicolae Malaxa, a fost primit imediat de Rockefeller Center – cea mai prestigioasă intituţie academică de cercetare din SUA – unde, în scurt timp, a ajuns coordonatorul laboratorului de biologie celulară. În 1974 este invitat la Universitatea Yale pentru a crea departamentul de biologie celulară de la Facultatea de Medicină. După aproape 20 de ani, se retrage în California, la San Diego University, unde i se pune la dispoziţie o întreagă structură academică.

În cei 96 de ani de viaţă, Palade a păstrat mereu legătura cu România şi a militat concret pentru cercetarea fundamentală de aici. Datorită lui, există la Bucureşti un institut care continuă să încurajeze şi să lanseze cele mai strălucitoare minţi care doresc să lucreze în domeniu. Testamentul lăsat este mai degrabă o declaraţie de iubire decât o moştenire. Ultima lui dorinţă a fost ca toate medaliile, diplomele, premiile pe care le-a primit, inclusiv Nobel (a cărui medalie este evaluată la aproape 500 de mii de dolari de piaţa de licitaţii), să fie aduse în România, iar cenuşa de după incinerare să fie spulberată jumătate – în Munţii Stâncoşi din Colorado, jumătate – în Carpaţii de acasă.

Tot în 16 noiembrie, la TVR 1, de la 23.10, vedem şi filmul realizat de Andrei Măgălie despre Eugen Ionesco. Autorul caută să prezinte din secvenţe independente, universul, aşa cum l-a văzut Eugen Ionescu. Întâlnirea cu personajele lui, dl. şi dna. Martin din Cîntăreaţa cheală, în studioul TVR, îl va integra în universul ionescian. Tot aşa cum desenele pe care le va realiza spre sfârţitul vieţii vor completa universul aproape fellinian al lui Eugen Ionescu. În documentar, vorbesc Nicolae Manolescu şi Dan C. Mihăilescu, doi dintre cei care l-au cunoscut personal. Nu lipsesc mărturiile lui Marie France Ionesco despre tatăl său.

Eugen Ionescu s-a născut la Slatina în 1909. Curând, familia pleacă la Paris, unde tatăl său susţine doctoratul în drept. În 1922, tatăl îşi ia copiii în România desparţindu-i de mamă, fapt care îl va marca pentru toată viaţa pe Eugen Ionescu. În ţară, urmează liceul Sf. Sava, apoi Literele şi se căsătoreşte cu femeia vieţii sale, Rodica Burileanu. Cei doi vor rămâne nedespărţiţi până la final. Publică poezie, critică literară, are un stil impetuos şi agresiv fără a fi superficial. Plecat definitiv în Franţa în 1942, Ionescu se va impune cu un teatru „al absurdului” şi va muta bornele teatrului sec XX.

„Alături de S. Beckett, el va fi singurul scriitor în viaţă care va fi publicat integral in Pleiades- Gallimard şi este primit în Academia Franceză, fiind considerat cel mai important dramaturg francez al secolului XX. Un critic permanent al totalitarismului, nazist sau comunist, Ionescu nu s-a afiliat niciunui partid. Se va autonumi „golan” după iunie ‘ 90 şi va încerca să găsească o cale spre credinţă. Un om cu toate calităţile şi defectele „la vedere”, un familist fericit, un copil cu privirea spre societatea care se strânge ca un laţ în jurul lui” – Andrei Măgălie, realizatorul filmului.