Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Margot Robbie, ravisantă într-o rochie îndrăzneață, cu o crăpătură adâncă. Actrița din „Babylon” a întors toate privirile în Sydney

de Andra Stana,

Margot Robbie a reușit în ultima perioadă să bifeze mai multe apariții spectaculoase. Recent, actrița a întors din nou toate privirile. S-a întâmplat în Sydney, unde a avut loc premiera filmului „Babylon”, în care joacă alături de Brad Pitt.

Margot Robbie, în vârstă de 32 de ani, a participat zilele trecute la lansarea celui mai nou film în care joacă, „Babylon”, din Sydney, Australia. Aici, actrița a făcut furori cu rochia aleasă, o creație Versace, cu o crăpătură îndrăzneață, până la coapse, scrie Daily Mail.

La această ținută, actrița a ales să poarte o pereche de sandale cu toc înalte, albastre, în ton cu rochia. Nu în ultimul rând, Margot Robbie și-a lăsat părul pe spate și și-a accesorizat ținuta doar cu verigheta cu diamant.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Rochia purtată de Margot Robbie la evenimentul cu covor roșu din Sydney pare a fi o versiune actualizată a rochiei albastre pe care supermodelul Carla Bruni a purtat-o la prezentarea Versace Couture din ianuarie 1995. Potrivit harpersbazaar.com, creația fusese prezentată pe podium cu un sezon înainte. În schimb, versiunea lui Robbie are dantelă roșie adăugată și un corset mai structurat.

În „Babylon”, care a ajuns în cinematografe pe 15 decembrie 2022, Robbie joacă rolul lui Nellie LaRoy – o actriță în plină ascensiune. Filmul regizat de Damien Chazelle („La La Land”) relatează viața lui LaRoy și a altor visători ambițioși de la Hollywood în anii 1920. Din distribuție mai fac parte Brad Pitt, Tobey Maguire, Olivia Wilde și Max Minghella.

Filmul „Babylon”, care a rulat într-un număr restrâns de cinematografe din Statele Unite și Canada începând din 25 decembrie, a avut premiera internațională pe 6 ianuarie 2023. Din 20 ianuarie, urmează să îl vedem și în cinematografele din România.

Până la premieră, puteți urmări trailerul filmului aici:

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te