Homepage  / Vedete / Vedete străine

Margot Robbie va juca rolul principal în spin-off-ul „Pirații din Caraibe”

Margot Robbie va juca rolul principal în spin-off-ul „Pirații din Caraibe”

de Redactia Tvmania

Margot Robbie va apărea în spin-off-ul celebrei francize, rămasă fără Johnny Depp în rolul îndrăgitului căpitan Jack Sparrow, informează dailymail.co.uk. 

Avocatul actorului a susținut anterior că acesta a fost aruncat peste bord de compania Disney, ca urmare a divorțului său răsunător de actrița Amber Heard. Eliminarea lui Depp din seria „Piraților…” de către studiouri s-a petrecut, mai spune avocatul său, la doar patru zile după ce fosta soție a actorului, Amber Heard, a trimis o scrisoare deschisă către Washington Post în care descria abuzurile la care a supus-o actorul.

„Pirații din Caraibe” a devenit una dintre cele mai profitabile francize ale tuturor timpurilor, cu 4,5 miliarde de dolari încasări din cele cinci filme realizate până acum. Cu toate acestea, al cincilea film al seriei, „Pirații din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar” (2017), ultimul al cărui protagonist a fost Johnny Depp, a fost considerat slab din punct de vedere al rentabilității, cu încasări de „numai” 795 de milioane de dolari. 

Sean Bailey, președintele diviziei de producție a studiourilor Disney, anunțase, de altfel, încă din 2018, că se are în vedere o relansare a francizei, motiv pentru care fuseseră angajați, pe atunci, Paul Wernick și Rhett Reese (scenariștii francizei „Deadpool”). Întrebat dacă seria va putea supraviețui în absența lui Johnny Depp, el a spus: „Vrem ca povestea să aibă parte de mai multă energie și vitalitate. Îmi plac filmele anterioare, dar unul dintre motivele pentru care Paul și Rhett sunt atât de dornici să se implice este că vor să dea un imbold puternic întregii povești. De-asta au și fost angajați”. Între timp, Stuart Beattie, scenaristul poveștii originale, a spus că seria care l-a avut pe Depp ca protagonist a fost „o perioadă grozavă”.

Margot Robbie a semnat deja contractul pentru a apărea în spin-off-ul „Piraților…”, informează Hollywood Reporter și se pare că scenarista filmului care o va avea în rolul principal va fi  Christina Hodson, co-autoare a unui alt titlu binecunoscut titlu al lui Margot Robbie, „Păsări de pradă și fantastica Harley Quinn” (2020).  

 

Detaliile noii povești, care o va avea în rolul principal, nu au fost dezvăluite deocamdată, dar se presupune că aceasta va avea o abordare originală și va adăuga personaje noi francizei inspirate de un parc tematic Disney. Jerry Bruckheimer, care a adus primul film pe marele ecran, va fi producător și al acestui spin-off și al celorlalte filme care vor relansa franciza. 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton