Homepage  / Știri

Maria Doyle Kennedy va juca în „Dexter”

Maria Doyle Kennedy va juca în „Dexter”

de Redactia Tvmania

Actriţa Maria Doyle Kennedy (care a jucat rolul primei soţii a lui Henric al VIII-lea, Catherine de Aragon, în serialul „Dinastia Tudorilor”, difuzat în România de HBO) s-a alăturat distribuţiei serialului „Dexter”, informează movieweb.com.

Actriţa irlandeză (care are 45 de ani) va juca rolul unei bone de aceeaşi naţionalitate, angajată să aibă grijă de Harrison, mezinul familiei protagonistului (intepretat de Michael C. Hall).

Deşi la finalul sezonului patru, soţia lui Dexter, Rita (Julie Benz), dispare din poveste, actriţa va reveni în primul episod al sezonului cinci, deşi nu se ştiu mai multe detalii despre această întoarcere. În plus, din distribuţia serialului (care este transmis şi în România de către posturile Universal Channel, Pro TV şi Pro Cinema) vor mai face parte şi actorii Julia Stiles şi Shawn Hatosy (care a jucat în „CSI” şi „Sub pământ S.R.L” – serialul în care Michael C. Hall deţinea un rol principal).

La începutul lunii iunie, reprezentanţii canalului de televiziune Showtime anunţau că Julia Stiles va apărea în zece episoade ale celui de-al cincilea sezon, în rolul unei femei care va ajunge să aibă o relaţie specială cu Dexter. Hatosy va apărea şi el în mai multe episoade, în rol de personaj negativ.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton