Homepage  / Știri

Mariah Carey superstiţioasă în privinţa unei sarcini

Mariah Carey superstiţioasă în privinţa unei sarcini

de Redactia Tvmania

Cântăreaţa refuză să confirme sau să infirme zvonurile care spun că ar fi însărcinată pentru că este superstiţioasă, relatează femalefirst.co.uk.

Umblă vorba că Mariah Carey şi soţul său Nick Cannon ar aştepta un copil, dar artista refuză cu încăpăţânare să comenteze aceste zvonuri.

Într-o postare de pe site-ul său personal aceasta a scris “Apreciez urările de bine care vin din partea oamenilor. Dar eu sunt foarte superstiţioasă. Când va veni vremea, veţi şti cu toţii.”

Soţul artistei a alimentat la rândul lui zvonurile spunând că din punctul lui de vedere scopul căsniciei este să faci copii.

“Scopul unei uniuni şi a căsătoriei dintre doi oameni este de a avea o familie. În prezent, eu şi ea suntem o familie, dar ne-ar plăcea foarte mult să o extindem,” a declarat Cannon pentru Access Hollywood, citat de femalefirst.co.uk.

În ciuda tăcerii aruncate asupra acestui subiect din partea cuplului, se pare că, potrivit unor surse citate de publicaţiile de profil, Nick şi Mariah le-au spus prietenilor că sunt încântaţi de ideea de a avea un copil, dar că vor să treacă de cel puţin un trimestru până să anunţe fanilor vestea cea mare.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton