Îndragita actriţă de comedie a căzut în “plasa” lui Negru cu complicitatea unui prieten. Aflaţi pe drum spre Giurgiu, unde urmau să aibă un spectacol, acesta a rugat-o pe artistă să se oprească la mormântul surorii lui, pentru a aprinde o lumânare.
În cimitir, echipa “Plasei de stele” a regizat o înmormântare a unui individ care se sinucisese, iar membrii cortegiului funerar – actori, de fapt – au rugat-o pe Marilena să aprindă o lumânare pentru defunct.
Spre uimirea actriţei, lumânarea nu numai că nu se mai stingea, dar se şi reaprindea singură! Şi lucrurile de pe masa aranjată pentru pomenire au început să zboare în jurul actriţei, în timp ce 300 de porumbei au apărut din… neant.
În ediţia de duminică mai puteţi vedea şi reacţia Marilenei la momentul în care mortul a început să leviteze!