Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Marina Almășan a avut Covid: „În urma mea a rămas un virus care m-a atacat mișelește”

de Redactia Tvmania

Marina Almășan s-a infectat și ea, luna aceasta, de Covid-19. Prezentatoarea de la TVR a descris cu lux de amănunte cum a aflat diagnosticul, ce simptome a avut și de ce a ales să nu vorbească despre boală „atâta timp cât ea era în plină desfășurare”.

Într-un articol publicat pe site-ul femeide10.ro, Marina Almășan a mărturisit că s-a luptat două săptămâni cu virusul, timp în care cea mai mare teamă a fost să nu îi fi infectat și pe părinții săi.

„Am ales să nu vorbesc despre boala mea, atâta timp cât ea era în plină desfășurare. Odată pentru că, observand , în timp, influența pozitivă pe care o am asupra celor din jur, n-am vrut ca “întâmplarea” mea să-i “destabilizeze” emoțional  pe cei ce am văzut că-și trag “din mine” energiile pentru a merge mai departe. (…) În urma mea, sper, a rămas un virus care m-a atacat mișelește, îngenunchind toată prudența care m-a caracterizat, în tot acest an”, au fost cuvintele Marinei Almășan.

Printre simptome: „o durere atroce de coloană, însoțită de o febră moderată”

Prezentatoarea a mai mărturisit că nu știe de unde a luat virusul și că, în tot acest timp, a păstrat toate regulile de igienă și distanțare cunoscute și mediatizate în ultimul an.

„Nu mă întrebați cum l-am luat. De unde. De la cine. Sunt unul din cei mai corecți purtători de mască, “spălători” de mâini și “păstrători” de distanțare fizică, în plus, sunt un om sănătos, care se hrănește corect, doarme bine, face sport și are o atitudine pozitivă. Și totuși… fix de Ziua femeii, când Evele lumii primeau flori, parfumuri și declarații de iubire, mie mi-a pătruns în viață… Covid-ul.

Mai întâi cu o durere atroce de coloană, însoțită de o febră moderată și o discretă tuse de genul celor pe care le dobândești, de regulă, atunci când ieși dezbracat, în frig. Ieșisem și eu, cu câteva zile în urmă, de aceea gandirii mele pozitive nu i-a fost greu să-i aplice stării mele un diagnostic nevinovat: bronșită”, a scris Marina Almășan.

„Mi-am blestemat, de mii de ori, de atunci, inițiativa de a-i vizita”

Marina Almășan a mai spus că s-a temut pentru viața mamei ei, cu care s-a întâlnit chiar înainte să fie diagonisticată.

„Mi-am blestemat, de mii de ori, de atunci, inițiativa de a-i vizita, am urât fiecare foșnet al hârtiei colorate în care-mi împachetasem darurile pentru mama, calculam până la epuizare, în minte, distanța la care mă așezasem, față de mama,  in sufrageria părinților, scanam cu infrigurare, de pe internet, toate informațiile legate de “riscurile infectării”, formele bolii la vârstnici,  “perioada de incubație” și alte elemente,  care ba îmi sporeau neliniștea, ba îmi mai dădeau o rază de speranță…

In paralel, îi “inventariam” și pe toți ceilalți cu care, chiar și cu mască, interacționasem. Le-am dat , telefonic,  cu jumătate de gură, verdictul…

Mă simțeam vinovată pentru orice suflet care ar fi putut avea de suferit, din cauza mea. Din cauza mea?!?…Ce sentiment chinuitor ți-l dă gandul că i-ai putea face rău cuiva, fără să-ți fi dorit nicio secundă acest lucru…”

Prezentatoarea a povestit experiența sa în a 15-a zi după infectarea cu Covid-19: „Altfel spus, am ieșit din belea. Teafără. Mai bogată cu o experiență de viață”.  

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te