Lucrurile degenerează, iar clienţii devin tot mai nemultumiţi de serviciile din bar. Reclamaţiile nu întârzie să apară şi o dată cu ele, în barul “Mondenii”, îşi face apariţia şi inspectorul O.P.C. Marius Bodochi.
Dar cum o mâna o spală pe cealaltă, pentru a nu închide barul, inspectorul le face câteva sugestii blondelor. Se pare însă că cele două nu înteleg aluziile şi actioneaza în consecinţă.
Cum vor incerca blondele să salveze barul şi care va fi deznodământul în cazul inspectorului, aflaţi urmărind ultima ediţie din acest sezon a emisiunii “Mondenii”, luni, 28 mai, de la ora 20.30, la Prima TV.