Homepage  / Vedete româneşti

Marius Constantinescu ne propune, săptămânal, la TVR 1, să aflăm ce se află „Dincolo de alb și negru”. EXCLUSIV

Marius Constantinescu ne propune, săptămânal, la TVR 1, să aflăm ce se află „Dincolo de alb și negru”. EXCLUSIV

de Andreea Hentea,

Jurnalistul și scriitorul Marius Constantinescu, autorul recentei „Café gourmand”, primită cu entuziasm fenomenal, ne oferă alte provocări de neratat. După ce a prezentat Concursul Internațional George Enescu, în această toamnă îl vom vedea la TVR 1, ca moderator al emisiunii „Dincolo de alb şi negru”, dar și la TVR 2, ca gazdă a emisiunii „Ediție limitată”.

Marius Constantinescu, ești autorul uneia dintre cele mai iubite cărți lansate în această vară, „Café gourmand”. O „cameră sufletească”, așa cum îi spui tu, pe care ne-o dezvălui cu sinceritate totală, dar și cu discreție ireproșabilă, cu generozitate, simț ludic, prospețime și umor, o interfață cu lumea a unui om căruia nimic din ce e frumos nu îi e străin. Și care, dincolo de toate, a fost primită cu entuziasm fenomenal. Ce ți-a oferit, la nivelul cel mai profund, această experiență, de primire cu brațele deschise din partea cititorilor, de ecouri bune, de delectări pe care le-ai provocat?

Mai întâi, îţi mulţumesc cu sufletul deschis pentru frumuseţea cuvintelor şi a gândurilor tale. E atât de îmbucurător să vezi că ideile, poveştile, invenţiile tale ajung să îi impresioneze plăcut exact pe oamenii de a căror opinie ţii cont, pe al căror punct de vedere te sprijini. O să decupez un moment: o grădină bucureşteană plină ochi, în ziua solstiţiului de vară. Plină cu prieteni – mulţi dintre ei la primele ieşiri după doi ani de restricţii – adunaţi din drag de carte, de noi, de ideea revederii. Cred că este o imagine de o căldură, de o sinceritate şi o simplitate care vor rămâne mult timp alături de mine.

Cartea aceasta nouă a reconfirmat, la fel ca tot ceea ce scrii, că lumea este, pentru tine, un muzeu cât se poate de viu, cu opere care îți taie răsuflarea, cu delicii, savori și curiozități, printre care te joci cu bucurie nedisimulată, luând și cititorul în călătoria ta. Te gândești să ne mai oferi o carte în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat, atunci când vei simți că este timpul să vină pe lume?

Da. Dar altfel. Cred că, deocamdată, cu două cărţi croite după acelaşi tipic – „Rosé” şi „Café gourmand” – am spus cam tot ce aveam de spus în această formă. Continui să scriu articole, impresii, note de călător şi observator, dar următoarea carte, atunci când va fi, va fi altfel. Şi altceva.

Concursul Internațional George Enescu, un tur de forță în versiune bilingvă

Tocmai ai prezentat Concursul Internațional George Enescu, cu alura ta impecabilă, à la Benedict Cumberbatch, și cu pasiunea și bucuria pe care ți le știm deja. Ai simțit altfel publicul acum, a schimbat pandemia ceva semnificativ în această relație?

Ha, eşti a nu ştiu câta care zice că semăn cu Benedict Cumberbatch! Fiica mea este fană, drept care îmi pică foarte bine comparaţia. Publicul încă are această bucurie a redescoperirii sălii de concert, a muzicii născute în urechea şi sufletul lui acolo, chiar în învolburarea undelor de aer. Mulţi oameni sunt din ce în ce mai curajoşi, alţii încă îşi mai iau scutul de protecţie reprezentat de mască, dar vin în Ateneu. Iar asta e… aproape ca înainte.

Care este, pentru tine, amintirea cea mai pregnantă a acestei ediții?

Ca întotdeauna, simbioza cu echipa mea de producţie, colegi şi prieteni de atâţia ani. Şi, sincer să fiu, încă un lucru: turul de forţă. Am prezentat în două săptămâni cât altă dată la Festival în patru. În plus, bilingv în fiecare seară, plus interviuri transmise online şi în curând şi pe TVR2. Eu spun despre mine că nu obosesc uşor, dar acum, când îţi răspund ţie, Concursul abia s-a terminat, am început deja montajele şi filmările pentru alte emisiuni şi… sunt rupt.

„Dincolo de alb și negru”, o invitație la dialoguri pasionante

Povestește-ne despre implicarea ta în emisiunea „Dincolo de alb și negru” de la TVR 1, un alt prilej de-a urmări dialoguri autentice și pasionante, programat, din fericire, la o oră cât se poate de agreabilă și accesibilă. Ce ne poți spune despre invitați și despre temele abordate?

Din punctul meu de vedere, mă bucur că mi s-a oferit şi această tribună, alături de colegi pe care îi admir şi îi respect în mod deosebit. Sunt unii dintre cei mai buni intervievatori ai Televiziunii Române. Fiecare dintre noi va veni cu propriul fel de a alcătui un dialog, de a-şi selecta personaje demne de lumina reflectoarelor. În ceea ce mă priveşte, voi continua să cultiv aceleaşi zone în care simt că am ceva de spus: muzică, literatură, arte, lifestyle, gastronomie, joie de vivre. Dacă îţi spun că primul meu invitat a fost (la ediția din 26 septembrie – n.r.) Radu Paraschivescu, cred că am sintetizat de minune.

Ce îți place mai mult și mai mult să descoperi la interlocutorii tăi atât de variați?

Povestea. Varietatea. Acel ceva care îi face să fie întregi. Umorul. Vulnerabilitatea. Detaliul pe care, poate, altcineva l-ar trece cu vederea. Dezvelirea.

Echipa de la „Vizual” ne aduce „Ediție limitată”

Când vei reveni cu un nou sezon din emisiunea „Vizual”, de la TVR 3, o oază de frumusețe și eleganță și o continuă surpriză pentru privitor?

„Vizual” a fost un capitol tare drag, pentru că e emisiunea pe care am început-o înainte ca lumea să se dea peste cap şi am continuat-o (cu chiu, cu vai) chiar şi când nu mai ştiam câte măşti să ne punem şiu cum să ne depărtăm scaunele mai mult… Of. Am încheiat-o la începutul verii lui 2022 şi nu o vom relua, pentru că… începem ceva nou. În fiecare marţi, pe TVR2, la ora 22.00, aceaşi echipă care a făcut „Vizual” vă aşteaptă să deschideţi o… „Ediție limitată”.

Care va fi următorul titlu pe care te-ai gândit să ni-l recomanzi, cu acea emoție care ne teleportează instantaneu în universul cărții pe care ai ales-o? Ne-ai propus mereu autori extraordinari în cadrul Clubului de carte Litera (de la Hanya Yanagihara la Sandro Veronesi, Colum McCann, Olga Grushin, Abdulrazak Gurnah sau Damon Galgut), dar și în numeroasele dialoguri memorabile cu scriitori de primă mărime, pe care ni le-ai oferit mereu.

O carte care mi-a pus aripi pe suflet, de o frumuseţe evanescentă, de basm, este „Din cer au căzut trei mere”, de Narine Abgarian. La Clubul de Carte Litera, după reluarea post-vacanţă cu Damon Galgut, sper să ne apropiem de universul saturat în istorie şi fascinaţie al lui Hilary Mantel.

Editura Litera are, de altfel, și o nouă colecție de titluri clasice, într-o vreme în care oamenii se îndepărtează de carte dintr-un morman de motive. Este lectura și un kit de supraviețuire? Azi, în epoca zănăticirii globale și a dependenței de ecrane, cum se mai poate scurta drumul cărților către cititor?

Ce livresc şi ilustrativ ai spus, zănăticire… Eu cred în puterea de paravan a lecturii. Cred că, dacă se naşte acea simbioză cu cartea, poţi să aboleşti universul imediat, să schimbi coordonate şi realităţi. Uneori, asta echivalează cu terapia. Sigur, revenirea poate fi brutală. Pe de altă parte, experienţa se poate repeta… câte cărţi poţi duce.

În cărțile clasice, spui tu, ne găsim de fapt pe noi, varianta mai tânără, mai curajoasă, mai visătoare, ceea ce ne face bine”. Dacă te-ai putea reconecta cu acel eu mai tânăr, evocat de tine aici, ce crezi că ar spune despre tot ceea ce ai reușit să faci până azi?

Ce întrebare frumoasă! Nu ştiu. Prea curajos nu am fost niciodată, visătorul s-a mai tocit şi el, sper ca deschiderea spre lume a tânărului de atunci şi a maturului de azi să fi rămas neschimbată.

Pentru că tot ne tentezi inclusiv cu incursiuni irezistibile în universul publicității, precum cea găzduită recent de Fundația Calea Victoriei, te-aș întreba cum mai stă publicitatea „mare” a lumii? A trecut cumva vremea campaniilor legendare? Mai simplu spus, ai mai descoperit în ultima vreme vreun spot memorabil?

Ha, nu mai sunt observatorul ahitat, hămesit de acum douăzeci de ani! Atunci mâncam advertising pe pâine, ştiam toate campaniile, toţi clienţii, toate agenţiile, pentru că pusesem un picior în această lume şi nu mă vedeam părăsind-o prea curând. Azi îmi lipseşte constanţa interesului, dar îmi place să cred că, atunci când dau peste ceea ce cred că este o campanie bună, o văd şi o simt cu instrumentele pe care mi le-am şlefuit în toţi anii în care am aplaudat publicitatea ca pe o veritabilă formă de artă contemporană.

Ce alte teme de nerefuzat ne vei propune în colaborare cu Fundația Calea Victoriei?

Am avut succes cu un curs despre opere celebre în muzee mai puţin cunoscute şi, împreună cu participanţii, ne-am dat seama că e o temă care se pretează la un adevărat serial.

Ai mers la filmul „Acolo unde cântă racii” (care a avut premiera pe 19 august n.r.) sau ai preferat să păstrezi doar impresia lăsată de unul dintre cele mai tulburătoare și pline de sevă romane contemporane? (l-am descoperit la recomandarea ta, mulțumesc, mi-a adus o bucurie autentică).

Nu şi îmi pare rău. A fost cam în aceeaşi perioadă cu Concursul Enescu. Cartea mi-a plăcut mult şi chiar sunt curios cum a translatat cinematografia somptuozitatea naturală irizată în roman. Sper să intre repede pe platforme.

Woody Allen spunea foarte recent că mersul la cinema și-a pierdut tot mai mult din importanță. Evident, efectele pandemiei încă se fac simțite, iar apariția platformelor de streaming a modificat toate regulile știute, dar cum crezi că va continua totul? Se va întoarce filmul într-o cutie, așa cum spunea la un moment dat Nae Caranfil?

Pentru mine, experienţa sălii de cinema rămâne seducătoare. Mie îmi place să merg la film, cu tot ce înseamnă asta. Pe de altă parte, cred că aici va rămâne mai multă vreme acest şanţ apăsat între înainte şi după. Mi se pare că democratizarea şi confortul date de platforme, unde putem vedea un film oricând, oricum, din bucăţi, de o mie de ori, primează azi.

„Antidotul la angoasă pot fi oamenii”

În emisiunile tale, ne-ai sfătuit mereu cum să ne înfrumusețăm și să ne îmbunătățim viața, și cu ajutorul unor oameni pasionați din cele mai diverse și suprinzătoare domenii, de la arhitectură, design de interior, gastronomie ori fotografie la fashion. Ce antidoturi avem însă acum la îndemână, împotriva generatoarelor masive de angoasă, de la pandemie la război?

Îmi spunea chiar Radu Paraschivescu mai deunăzi: când factura la energie este cât este, când ai un copil mic care plânge noaptea, un şef coleric, un câine care latră continuu şi un fluturaş de salariu mai… uşor decât un fluture, poţi să vânezi orice antidot vrei, el nu va schimba prea mult datele problemei. Antidotul pot fi oamenii. Acei oameni puţini şi buni pe care îi lăsăm în camera sufletului şi care înseamnă mai multe perechi de umeri pe care să sprijinim greutatea lumii.

Ce visezi să faci, când mai ai o frântură de răgaz pentru tine, printre toate aceste proiecte extraordinare, dar devoratoare de timp? Este timpul darul cel mai de preț după care tânjim acum?

Să călătoresc. Să cunosc şi să tezaurizez locuri şi experienţe. Aici, tânărul idealist care citea romane clasice şi adultul o idee mai pragmatic îşi confundă contururile.

În ce ritmuri mai auzi sunând Bucureștiul la acest început de toamnă?

Susţinute. Percuţie impostată, răspicată. Ca şi zilele pe care le traversăm.

foto: Ioana Chiriță

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton