Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Marius Manole și Crina Semciuc, în imagini interzise minorilor. Cei doi actori joacă împreună pe scena Teatrului Național

de Redactia Tvmania

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti anunţă avanpremiera spectacolului „Repetiție pentru o lume mai bună” pe 18 martie, în regia lui Radu Afrim. Din distribuție fac parte și Marius Manole și Crina Semciuc, iar pe conturile lor de socializare au apărut deja imagini de la repetițiile pentru spectacol. În unele dintre ele, cei doi actori sunt surprinși în ipostaze nerecomandate minorilor.

Spectacolul „Repetiţie pentru o lume mai bună”, dramatizare de Mihai Radu şi Ionuţ Sociu după romanul omonim de Mihai Radu, în regia lui Radu Afrim, va fi prezentat în avanpremieră la Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Naţional I.L. Caragiale pe 18 martie, de la ora 19.30.

De câteva zile încoace, regizorul Radu Afrim, dar și actorul Marius Manole postează pe conturile lor de socializare imagini din timpul repetițiilor pentru spectacolul a cărui scenografie este semnată de Irina Moscu.

Într-una dintre imagini, Marius Manole apare dezbărcat complet lângă Crina Semciuc. Este vizibil că actorul a mers la sală, iar comentariile „picante” nu lipsesc.

„Încet, încet te reprofilezi pe altă nișă a profesiei! Se fac angajări la Pornhub?”, a fost întrebat pe Facebook actorul pe care l-am putut urmări și în serialul „Vlad”, de la Pro TV. „Deja am cont”, a răspuns amuzat Marius Manole.

Din distribuția spectacolului „Repetiţie pentru o lume mai bună” mai fac parte Marius Bodochi, Mirela Oprișor, Raluca Aprodu, Emilian Oprea, Ciprian Nicula, Ștefan Iancu.

“Viața ca un loc de joacă

Un fiu își aduce acasă de la azil tatăl aflat pe moarte. Fosta soție îl roagă să-i recupereze cățelul luat ostatic de actualul ei iubit, iar peste toate acestea umbra unui secret din urmă cu mulți ani.

Cred că e un spectacol despre multe despărțiri: despărțirea dintre soți și iubiți, dintre părinți și copii, dintre o generație și alta, despărțirea de trecut, de speranțe, și, de ce nu, despărțirea chiar de viitor. Toate acestea cu o supradoză de umor.

Stând la masă cu Radu Afrim și cu actorii, fiecare apucând dialoguri, descrieri, monologuri din roman… probându-le parcă, așa cum ai proba haine într-un butic, am trăit pe viu această fantastică experiență: să vezi cum se transformă cuvintele tale în gesturi, priviri, râsete, lacrimi. Te simți cumva dumnezeu, dar un dumnezeu care face pe el de frică: „Fuck, dacă nu iese lumea așa cum vreau?”

Ne-am putea imagina experiența acestui spectacol ca un loc de joacă unde sunt moartea, sexualitatea, nostalgiile adolescenței și ale tinereții, speranțele… un joc când candid și naiv, când crud, înspăimântător”, a explicat Mihai Radu, autorul romanului „Repetiţie pentru o lume mai bună” pe site-ul TNB.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te