Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Marius Manole şi Medeea Marinescu, invitaţi la prima ediţie „Totul e permis”

de Redactia Tvmania

„Totul e permis” începe azi, 2 octombrie, de la ora 20.30, la Antena 1. Un show spectaculos,cu probe dintre cele mai amuzante și ingenioase, bazate pe teme de actorie, precum improvizația sau mima, în care se întâmplă multe premiere: Dorina Chiriac face echipă alături de fostul ei soț, Florin Piersic jr., Marius Manole o sărută pătimaș pe Medeea Marinescu, Magda Catone îl are ca și coechipier pe Carol, fiul ei și al regretatului Șerban Ionescu, iar Roxana Ciuhulescu apare pentru prima oară într-o emisiune de divertisment la un alt post de televiziune decât cel care a consacrat-o.

„Este pentru prima oară când fac altceva decât auto. Augusta (n.n. Augusta Lazarov, Head of Entertainment Antena Group) m-a convins să accept acest proiect (râde). Iar aici, la emisiune, m-am distrat teribil. Este pentru prima oară când mi se strică machiajul de la atâta râs”, spune Roxana Ciuhulescu.

În prima ediție, pe planul înclinat, Medeea Marinescu este sărutată cu patos de Marius Manole, în calitatea sa de soț încornorat, în producția „Amanții în flagrant”, în care Răzvan Simion improvizează alături de ei în rolul amantului, iar Lucian Ghimiși în cel al detectivului particular.

Prima ediție a show-ului „Totul e permis” îi va aduce în fața telespectatorilor pe Marius Manole, Medeea Marinescu, Răzvan Simion și Lucian Ghimiși, respectiv Dorina Chiriac, Vladimir Drăghia, Adriana Titieni și Cosmin Seleși, împărțiți în două echipe. Proba de foc a show-ului și cea mai spectaculoasă este aceea a planului înclinat la 22,5 grade, o suprafață pe care se alunecă foarte ușor și pe care concurenții au de improvizat pe teme date, la indicațiile prezentatorului, Alexandru Ion.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te