“Tot timpul suntem întrebaţi ce ne dorim de ziua noastră, ce am vrea să primim, noi evităm din politeţe răspunsul şi tot aşa. Ei bine, eu ştiu foarte clar ce cadou vreau de ziua mea: vreau să îi ajutăm pe ei, pe aceşti copii din centrele de plasament care iubesc muzica şi nu au resursele necesare să se bucure de ea.
Pe 29 decembrie, începând cu ora 21.30, la Hard Rock Café vă invit la “Happy Birthday Music”, o petrecere pentru toată lumea. Intrarea se va face pe baza unui voucher, iar cu fondurile adunate vom cumpăra instrumente muzicale pentru copiii din centrele de plasament”, a scris el pe pagina sa de Facebook.
În următoarele zile, Marius va prezenta câteva poveşti impresionante ale unor copii aflaţi în aceste centre, copii foarte talentaţi, care nu au avut însă şansa de a se bucura de talentul lor, de a şi-l dezvolta şi de a-l arăta şi altora.
Concertul pregătit de Marius va aduna la un loc foarte mulţi prieteni ai artistului, dar şi concurenţi de la “Vocea României”, veniţi special să spună: “Happy Birthday Music”.