Nuami Dinescu face parte din distribuția serialului „Adela” de la Antena 1. Recent, actrița a publicat un mesaj plin de emoție și durere, la doi ani de când și-a pierdut mama. Vedeta și-a amintit cum a trăit ultimele clipe ale femeii.
de Andra Stana,
Nuami Dinescu face parte din distribuția serialului „Adela” de la Antena 1. Recent, actrița a publicat un mesaj plin de emoție și durere, la doi ani de când și-a pierdut mama. Vedeta și-a amintit cum a trăit ultimele clipe ale femeii.
Îndrăgita actriță și-a amintit, într-o postare lungă, pe contul său personal de Facebook, de ultimele clipe din viața mamei sale. Nuami Dinescu a recunoscut că se aștepta să vină și acea zi. Mama actriței nu se simtea bine, dispariția ei având loc în timp pandemiei.
Nuami Dinescu a recunoscut că nu va uita câte zile va avea cât de inimoasă era mama ei, scrie fanatik.ro.
„M-am trezit la 4:30. Brusc. Atunci stătusem într-un fotoliu, ca în ultimele trei săptămâni, și am moțăit toată noaptea. Pe la 5 și ceva mă furase un pic somnul și m-am trezit brusc, ca acum.
M-am uitat la ea, respira greu, dar un altfel de greu, m-am uitat pe pulsoximetrul de pe degetul ei, la 5 dimineața erau valorile bune, oxigen, puls. Am stat într-o încremenie totală, cu ochii ficși pe ea. Pe la 5:30 mi s-a părut ceva altfel în oboseala ei, parcă nu mă mai vedea…
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5Ana era întinsă pe o parte la picioarele ei, așa a dormit în ultimii 13 ani, doar pe o parte, cu ochii pe ea, cu mâna pe ea, cu mâna pe piciorul ei, să o simtă în cazul în care voia ceva peste noapte și nu spunea (mama nu te-ar fi deranjat pentru nimic în lume, mai bine suferea așa, în tăcere, «cum să scoli un om din somn, că te doare ceva! Mi-o mai trece!»).
Ana, zic, ia trezește-te, că nu-mi place cum respiră. Ana a țâșnit din pat, Gheorghiță care era în camera de alături din 2 pași a fost lângă noi și ne-am uitat unul la altul… Aveam lumânarea și chibritul pregătite, le mai aprinsesem odată când ne-a zis ea, cu vreo lună în urmă, «ia să-mi aprindeți lumânarea, că eu plec la Domnul»!
Atunci i-am aprins-o și mama a adormit, s-a trezit după vreo două ore, a făcut ochi mari. «Gheorghiță, nu am murit?». Noi am râs atunci și cred că s-a și strecurat speranța că mai avem ceva timp”, a scris vedeta pe pagina de Facebook.
Nuami Dinescu a fost martoră la trecerea în neființă a mamei sale. Actrița a mărturit că ar fi vrut să oprească totul în loc și să nu treacă prin durerea de a o pierde. Din nefericire, acest lucru nu a fost posibil, mai scrie sursa citată.
„De data asta, am știut. Ana s-a albit la față, Gheorghiță mi-a dat mie lumânarea și chibritul, am aprins-o și am stat acolo, lângă ea, cu ochii larg deschiși, ca și când aș fi vrut să arunc ceva în aer, să opresc totul.
Nu am putut să opresc nimic. Nimeni nu poate. Nu știu cum au fost cele trei zile, acum, când îmi revine fiecare secvență în minte, mi se face sufletul ghem și parcă îmi bate inima și mai tare. Atunci, nu.
M-am rugat în tot timpul ei din urmă, Doamne, dă-ne putere, și nouă și ei, să putem să trecem peste toate. Și peste asta. Să nu facem nimic din ce nu i-ar fi plăcut ei”, a mai spus Nuami Dinescu.
Sursa foto: Instagram