Al 20-lea film din Universul Cinematografic Marvel, „Captain Marvel”, se lansează la cinema în noiembrie 2018, şi dacă se aliniază planetele rolul principal va fi deţinut de Charlize Theron, iar în scaunul regizoral va sta nimeni alta decât Angelina Jolie, scrie cinemablend.com.
Gura târgului hollywoodian spune că Studiourile Marvel şi le doresc pe cele două în proiectul care va spune povestea supereroinei Carol Danvers, care capătă superputeri după ce o explozie îi infuzează ADN-ul cu gene extraterestre.
O sursă a povestit revistei „OK!” că cele două s-au împrietenit recent, graţie prieteniei dintre partenerii lor (Brad Pitt şi Sean Penn), iar dacă Theron s-ar hotărî să accepte rolul din „Captain Marvel”, Jolie ar accepta mai mult ca sigur postul de regizor.