Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Fiica lui Chef Hadad, în bucătăria MasterChef 2022. Juratul a izbucnit în lacrimi. Ce a dezvăluit despre soția lui

de Roxana Mirea,

O nouă ediție a emisiunii „MasterChef” 2022 este difuzată în această seară, 7 aprilie, de la ora 21:30, la Pro TV. Chef Hadad va găti pentru una dintre probele competiției o rețetă specială pentru el. Pe de altă parte, punctul culminant pentru Chef Hadad va fi atunci când fiica lui, Lipaz, își va face apariția în bucătăria „MasterChef”.

Fiica lui Chef Hadad, în bucătăria MasterChef – 7 aprilie 2022

Update 8 aprilie:

Un concurent a fost eliminat aseară, 7 aprilie, de la MasterChef 2022. La finalul probei sub presiune, preparatele gătite de Daliana Filimon și Oana Ioniță nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor chefilor.

În cele din urmă, Chef Hadad i-a spus Oanei să urce la balcon. Astfel, Daliana Filimon a fost eliminată de la MasterChef 2022.

Daliana, tu ești eliminată în seara aceasta. Lasă șorțul pe banc. Tu, atât de mică, ai luptat atât de mult, ca un șoricel. Promite-mi că o să continui să gătești”, i-a spus Chef Hadad.

Știre inițială:

În această seară, de la 21:30, în bucătăria MasterChef, Joseph Hadad va găti pentru una dintre probele competiției. Rețeta pe care o va prezenta cheful în fața concurenților are în spate o poveste emoționantă. Preparatul îi aduce aminte de soția sa, care s-a stins din viață în urmă cu câțiva ani. „Rețeta asta… nu mă ating de ea, fiindcă nu vreau să revină amintirile. Este prima zi, după 13 ani, când o fac. Este foarte emoționant pentru mine”, a spus juratul, înainte de a izbucni în lacrimi.

MasterChef – 7 aprilie 2022

Concurenții vor fi extrem de emoționați în urma celor auzite și vor avea lacrimi în ochi. „Eu mă gândeam că e rețeta mamei lui, inițial. Când a spus soție… nu mai aveam cuvinte”, va spune Adrian Neagoe. „Eu nu îmi pot imagina viața fără iubita mea, Ana. Cred că doare foarte mult”, va adăuga Marco Genna.

Pentru Joseph Hadad, punctul culminant al serii va fi momentul în care Foa o va aduce în platou pe Lipaz, fiica sa cea mică. „Dă șorțul jos și vino acasă! Mi-e dor de tine!”, îi va spune aceasta tatălui său. Hadad și Lipaz vor găti împreună în proba de la testul sub presiune, în urma căreia unul dintre concurenți va pleca acasă.

MasterChef – 7 aprilie 2022

Cum se vor descurca concurenții într-o etapă atât de avansată a competiției, cum vor trece peste toate emoțiile, dar și cine va avea cel mai slab preparat și va părăsi bucătăria MasterChef, aflăm diseară, de la 21:30.

Care e rețeta preferată a juratului Masterchef

Cel puțin o dată pe săptămână Chef Hadad gătește pește și nu se abate niciodată de la acest obicei, deoarece crede că este un ingredient care îl reprezintă. Una dintre rețetele sale preferate, cu pește, este haraimi.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te