Cu ce bani face filme Matei Dima, alias BRomania
Matei Dima, alias BRomania, a fost printre primii vloggeri din România, însă niciodată nu și-a dorit să facă o carieră din asta. El a privit totul ca pe o rampă de lansare în industria cinematografică din România. Și-a făcut debutul regizoral în 2019 cu filmul „5GANG- Un altfel de Crăciun”. Acum, Matei Dima se pregătește să lanseze filmul „Teambuilding”.
De asemenea, BRomania a mai scris și produs filme precum „L-a seral”, „Tabăra” sau „Copacul dorințelor – Amintiri din copilărie”. Într-un interviu pentru ego.ro, Matei Dima a declarat că toate aceste filme au fost posibile doar doar din bani proprii sau fonduri venite din partea prietenilor.
„Eu am gândit un plan în care să fac cu banii mei sau ai prietenilor mei, sau investitori, bine nu am ajuns încă la investitori. Nu m-am bazat pe ajutorul de la stat sau pe vreo schemă ceva cu CNC (n.r Centrul Național al Cinematografiei) pentru că nu am înțeles sistemul de acolo, nu știu cum funcționează. Știu doar că e blocat ajutorul de la stat de nu știu câți ani, căci încercasem și noi pentru primul „5 Gang”, dar nu a ieșit niciodată. Așa că am gândit-o ca pe o afacere internă. Din fericire, până acum, a mers pentru fiecare proiect”, a declarat Matei pentru EGO.ro.
„Mă bucur că intră cât mai mulți pe piață, că dacă vinzi doar la Netflix, după Netflix-ul o să zică nu ai unde să mai vinzi. Între timp am făcut un proiect foarte mișto și la HBO, „One True Singer”, pe HBO Max, acum a venit și Disney+, poate vine și Amazon Prime, poate și Hulu, ca să fie puțină bătaie pe ce filmăm noi”, a mai declarat regizorul.
Citește și: