Homepage  / Știri

Matt Damon nu mai face „Bourne”

Matt Damon nu mai face „Bourne”

de Redactia Tvmania

Actorul american (39 de ani) nu va apărea într-un al patrulea film din seria „Bourne”, potrivit BANG Showbiz. Damon, care l-a jucat pe agentul Jason Bourne în primele trei pelicule din seria de acţiune, a spus că viitorul francizei e incert, dar că următorul film ar putea fi un prequel la primul, „Identitatea lui Bourne” (2002).

„Cred că o să mai fie un prequel sau ceva de genul ăsta, cu un alt actor principal şi alt regizor, înainte să ne gândim să facem alt film”, a declarat Damon.

„Cred că mai avem cam cinci ani până la următorul. Ne trebuie un scenariu. Dacă aveţi vreo idee, sunaţi la Universal”, a glumit apoi actorul.

Damon declarase în trecut că ar vrea să apară în următorul film „Bourne”, în 2011, dar a admis apoi că nu ştie dacă s-ar mai alătura proiectului după plecarea regizorului Paul Greengrass.
În acelaşi timp, starul a mărturisit că ar vrea să se concentreze pe munca de regizor, dar numai dacă găseşte proiectul potrivit.

„Vreau o poveste simplă, umană. Ceva ca “Good Will Hunting” (din 1997, filmul care l-a făcut celebru, n.r.). Nimic prea greu din prima”, a explicat Damon.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton