Poliţiştii l-au reţinut şi chestionat pe starul serialului „LOST: Naufragiaţii” (2004) pentru acuzaţiile formulate de o femeie, relatează digitalspy.co.uk.
Actorul încerca să urce în autobuzul în care se ţinea o petrecere, dar a fost oprit de şoferiţă pe motiv că numele său nu apărea pe lista invitaţilor.
Poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au încătuşat pe Matthew Fox (45 de ani), însă l-au eliberat după ce starul le-a răspuns la întrebări, fără să-l aresteze oficial.
„I-am spus de câteva ori că încalcă proprietatea şi avem o petrecere privată. Nu mi-a adresat nici un cuvânt, doar stătea şi se holba la mine. Era beat şi mirosea ca un bar. După ce i-am spus a 3-a oară să coboare din autobuzul meu, mi-a dat un croşeu în zona pevisului şi a început să mă lovească de parcă eram bărbat.
Nu ştiam cine era. Am aflat după ce l-au luat poliţiştii. O să depun acuzaţii. Atacul său a fost greşit şi mă simt violată. M-a lovit în locuri în care nu credeam că o să fiu lovită vreodată… în sâni, zona pelvisului.
L-am lovit înapoi. Prima lovitură i-a atins falca. S-a întâmplat atât de repede – măcar l-am lovit, dar mi-am distrus mâna. Am julituri pe braţe şi picioare”, a spus Heather Bormann, victima lui Matthew Fox.