Actorul Matthew McConaughey (46 de ani) face pe profesorul, informează site-ul time.com.
Actorul Matthew McConaughey (46 de ani) face pe profesorul, informează site-ul time.com.
Din toamna aceasta, actorul care joacă anul acesta în „Free State of Jones”/„Libertate cu orice preţ” va preda, mai mult la distanţă, un curs despre film la Universitatea din Texas (Austin), alături de regizorul peliculei amintite anterior, Gary Ross. Cei doi vor povesti unei grupe de 30 de elevi, vorbindu-le despre cum a fost la filmările producţiei, prin intermediul unor clipuri video, iar McConaughey va face şi cel puţin o vizită la faţa locului, în Austin, pentru a le vorbi elevilor faţă în faţă. Actorul are o casă aici şi a absolvit chiar facultatea unde va deveni temporar profesor.