Nu cu mult timp în urmă, Armie Hammer (36 de ani) era unul dintre cei mai pe val actori de la Hollywood: cu roluri în „Agentul de la U.N.C.L.E.”, „Strigă-mă pe numele tău”, „Rebecca” și „Moarte pe Nil”, părea că nimic nu poate sta în calea acestui actor tânăr și frumos.
La începutul lui 2021 însă, totul a început să se prăbușească. Scandalul a pornit la începutul lunii ianuarie 2021, când un cont anonim de Instagram a divulgat câteva mesaje despre care s-a spus că au fost trimise de actor unor femei, în care acesta ar fi sugerat acte de canibalism, experiențe sexuale agresive, abuzuri și fetișuri sado-masochiste. O fostă iubită cu care Hammer a avut o relație de două luni a făcut declarații despre ritualurile crude la care ar fi supus-o actorul, apoi alte foste partenere l-au acuzat de abuz emoțional, manipulare și violență.
Una dintre ele a susținut chiar că Hammer a violat-o timp de patru ore, ceea ce a determinat o anchetă a Departamentului de Poliție din Los Angeles.
Actorul, care a divorțat între timp de soția cu care avea doi copii și a petrecut o vreme la dezintoxicare, a fost părăsit de agenția de impresariat și abandonat de casele de producție. Ultima știre despre el, din vara acestui an, era că Armie Hammer e falit și că s-a angajat ca simplu agent de vânzări la un hotel din Insulele Cayman, scrie Page Six. „Tatăl lui nu mai vrea să-l ajute, așa că trebuie să muncească”, declara o sursă. Hammer face parte dintr-o familie foarte bogată, străbunicul său punând bazele unui imperiu financiar al petrolului.
Dezvăluiri șocante
Un documentar nou, „House of Hammer”, lansat pe 2 septembrie pe platforma Discovery+, încearcă să facă lumină în toată această poveste, dar face și alte dezvăluiri șocante.
Mătușa lui Armie Hammer, Casey, apare în seria în trei episoade și declară că nu a fost surprinsă de acuzațiile aduse celebrului ei nepot, care poartă numele străbunicului său, regretatul magnat al petrolului Armand Hammer. Casey Hammer povestește că a asistat și a suferit abuzuri din partea membrilor de sex masculin ai familiei.
„Din afară, eram familia perfectă, dar în realitate – haideți să amplificăm acțiunea din „Succesiunea” de un milion de ori, asta era familia mea. Dacă credeți în pact cu diavolul, familia Hammer este exemplul perfect”, mărturisește ea.
„Nu te trezești într-o zi și devii un monstru – acesta este un comportament învățat”, a spus ea despre scandalul în care e implicat nepotul.
Caracterul cu probleme, moștenire de familie
În „House of Hammer”, acuzațiile împotriva lui Armie – inclusiv interviuri cu unele dintre femeile care susțin că au fost victime – sunt doar un punct de plecare pentru istoria dubioasă a familiei actorului.
Poveștile de familie pe care Casey le dezvăluie sunt scandaloase: când a crescut, spune Casey, ea a fost martoră la faptul că mulți dintre bărbații din familia ei se distrau cu amante minore, consumau în mod regulat droguri, inclusiv metamfetamina, apelau la violență și la folosirea armelor.
„Știu că bunicul meu avea o latură întunecată, dar am fost martoră la partea întunecată a propriului tată. Am văzut partea întunecată a fratelui meu. Parcă s-a dezlănțuit un monstru. Acum e Armie Hammer.”
Serialul folosește materiale de arhivă și interviuri cu foști apropiați și membri ai familiei care vor scoate la iveală „depravarea, înșelăciunea, abuzul, problemele cu alcoolul sau drogurile, corupția” la cinci generații de bărbați din familia Hammer, așa cum anunță sinopsisul serialului.