Vineri, copiii au creat un spectacol extraordinar în semifinala Vocea României Junior. Andra, INNA și Marius Moga au avut misiunea de a alege care sunt cele mai bune voci din echipele lor pentru a ajunge în Marea Finală.
Vineri, copiii au creat un spectacol extraordinar în semifinala Vocea României Junior. Andra, INNA și Marius Moga au avut misiunea de a alege care sunt cele mai bune voci din echipele lor pentru a ajunge în Marea Finală.
INNA a decis că trebuie să mearga mai departe cu Olivia Alexandru, cea care a convins-o aseară cu abilitatile de a face spectacol si cu vocea ei incredibila. Marius Moga a ales-o pe Maria Popa pentru interpretarea remarcabilă a piesei ”Greatest Love of All” a lui Whitney Houston, iar Andra speră ca finala să o câștige Maya Cioșa, cea care a ridicat sala în picioare cântând ”Like I´m Gonna Lose You!”, de la Meghan Trainor & John Legend.
Vineri seara show-ul Vocea României Junior a fost lider de audiență înregistrând 4 puncte de rating și 16% share pe segmentul de public comercial, în timp ce postul de televiziune clasat pe poziția secundă avea 3.6 puncte de rating și 14.1% share. În minutul de aur de la 22.59, aproape 1.4 milioane de telespectatori, la nivel național, așteptau să vadă care sunt cei trei finaliști ai celui de-al doilea sezon Vocea României Junior.
După șase ediții pline de emoții, vinerea viitoare, de la 20:30, Andra, INNA și Marius Moga își vor ajuta concurenții să cucerească publicul cu momente memorabile. Totul pentru a câștiga marele trofeu și premiul în valoare de 50.000 de euro.