Derby-ul etapei a 5-a din Premier League e transmis în direct pe Eurosport 1, diseară, de la ora 21.45.
4 septembrie 1905. Chelsea își inaugura noua arenă în fața unor tribune pline. 5 mii de oameni au venit atunci pe Stamford Bridge pentru a fi părtași la un succes uriaș: 4-0 contra celor de la Liverpool.
Au trecut apoi mai bine de 2 ani până la primul meci oficial dintre cele două adversare de vineri seara. Se întâmpla pe 25 decembrie 1907 iar londonezii s-au impus din nou, de data aceasta cu 4-1, într-o partidă din Division One.
Între timp, s-au adunat nu mai puțin de 174 de confruntări directe, iar ”cormoranii” domină statistica la toate capitolele. 75 de victorii a adunat Liverpool în partidele contra grupării de pe Stamford Bridge. Chelsea s-a impus în 61 de meciuri, alte 38 de întâlniri încheindu-se la egalitate.
Noua Chelsea
După ce a câștigat titlul în Premier League în 2015, Chelsea a fost de nerecunoscut în sezonul trecut. Rezultatele slabe au dus la îndepărtarea lui Jose Mourinho: doar 5 victorii în 19 meciuri obținuseră londonezii în perioada august – decembrie 2015.
Anul competițional a fost încheiat de Guus Hiddink pentru ca în martie 2016 să fie confirmată aducerea lui Antonio Conte, atunci selecționerul Italiei.
Deși în ultimii 10 ani a fost una dintre cele mai active echipe pe piața transferurilor, Chelsea a abordat cu totul diferit startul sezonului. A surprins doar readucerea lui David Luiz, brazilianul care va îmbrăca din nou tricoul albastru după o pauză de 2 ani petrecuți la PSG.
Antonio Conte vs Jurgen Klopp
Chelsea – Liverpool este și un duel al managerilor. Vorbim despre două stiluri complet diferite, care au adus însă victorii importante în trecutul deloc îndepărtat.
Klopp a readus-o pe Borussia Dortmund în prim planul fotbalului european, atât prin titlurile câștigate în Bundesliga dar și prin prezența în finala Champions League din 2013. În aceeași perioadă, Conte câștiga 3 trofee consecutive cu Juventus în Serie A (2011 – 2014).
Chiar dacă la Chelsea nu și-a impus deocamdată stilul preferat, Conte e adeptul așezării 3-5-2, de la care se face foarte ușor tranziția spre 5-3-2. A dus această idee și la naționala Italiei și pare doar o chestiune de timp până va încerca implementarea ei și în Premier League.
”Este evident faptul că meciul de vineri e o adevărată provocare. Vorbim despre Chelsea, care acum are un manager italian. Cu siguranță nu vor fi prea multe spații de joc”, a spus Jurgen Klopp, pe contul de Instagram al celor de la Liverpool.
Neamțul de 49 de ani este managerul care își pune jucătorii serios la treabă, echipele sale fiind cele care depășesc mereu numărul de kilometri alergați într-un meci.
Nici Liverpool nu a mai cheltuit foarte mulți bani pe transferuri în această vară. La capitolul veniri îi avem pe Joel Matip (Schalke), Lorin Karius (Mainz), Sadio Mane (Southampton), Ragnar Klavan(Augsburg), Alex Manninger (Augsburg) și Georginio Wijnaldum (Newcastle).
După primele 4 etape, Chelsea ocupă poziția a doua în Premier League, fiind una dintre cele 4 formații neînvinse în startul sezonului: 3 victorii și o remiză. De partea cealaltă, Liverpool este pe 6: puncte adunate din două victorii, un egal și o înfrângere.
Derby-ul Chelsea vs Liverpool va fi analizat în detaliu în cadrul Premier League Magazin (luni, pe Eurosport 1 de la 20.30), acolo unde Dan Chilom și Costin Ștucan vă vor aduce toate informațiile partidei de pe Stamford Bridge.
Programul transmisiunilor din etapa a V-a:
Astăzi, 16 septembrie:
Chelsea – Liverpool – 21.45
Mâine, 17 septembrie:
Man City – Bournemouth – 16.45
Everton – Middlesbrough – 19.30